Andrei Ioja face radio de la 14 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Ioja a debutat în lumea radioului de la vârsta de 14 ani, la Radio Orion din Sebeş. Acum este angajatul unuia dintre cele mai mari posturi de radio din ţară şi anume Kiss FM.

Profil
Data naşterii: 11 Aprilie 1985, la Sebeş
Studii: Student la Facultatea Inginerie Electromecanica Sibiu şi Universitatea Media din Bucureşti
Stare Civilă : Necăsătorit


Andrei a început încă de mic să descopere tainele din spatele difuzoarelor. „Aveam doar 14 ani şi părinţii vroiau să nu-mi pierd vara bătând mingea în curtea şcolii. Am învăţat să scriu reclame şi să-mi doresc să vorbesc la radio. Am reuşit dupa un an şi jumătate la Radio Orion. M-am regăsit cu adevărat, ulterior, în colectivul de la Radio Star Sebeş, unde, tinerii cu care am lucrat m-au ajutat să mă cizelez în aşa fel încât aproape m-am făcut plăcut. Prima mea emisiune am furat-o de la Ciprian Boca, profitând de faptul că acesta era bolnav“, a povestitAndrei Ioja.

Coleg cu Andrei Gheorghe

Maturizarea lui Andrei s-a produs greu, deoarece a avut nevoie de câţiva ani de zile să facă pasul spre schimbul de mentalitate. „Au trecut şase ani în care nu am reuşit să mă maturizez, eram foarte atras de emisiuni pentru tineri.  De la dedicaţii până la emisiuni specializate în muzică hip-hop. M-am simţit bine, până când a trebuit să plec la facultate la Bucureşti să-mi continui studiile“, a adăugat Andrei.

Tânărul a plecat la Bucureşti, însă, cum avea microbul în sânge, nu a putut să stea departe de radio nici acolo. A facut practică la Infopro şi s-a angajat la Radio Total, unde i-a avut colegi pe Tudor Muşat şi Andrei Gheorghe. După doi ani la Bucureşti a revenit la marea dragoste, Radio Star, unde a fost reprimit cu braţele deschise. „Am încercat să fac emisiuni mai mature, să moderez emisiuni deschise unui public mai matur. Din fericire nu am reuşit“, a spus Andrei.

Totuşi Andrei e modesc când vine vorba de audienţa sau priza la public. ”Cine mă ştie şi m-a auzit vreodată va constata dacă am avut sau nu priză la public”, a completat redactorul Kiss FM Alba Iulia.

A ajuns redactor TV peste noapte

Acum este angajat la televiziunea locală Alba TV, însă în televiziune a ajuns practic peste noapte. ”Când era de scris aveam două mâini stângi, iar când am început să alerg dupa ştiri, picioarele erau stângi. Diana Smarandache a fost îndeajuns de drăguţă încât să-mi facă zile negre în aşa fel încât să mă pun pe treabă şi o apreciez pentru asta. Am reuşit să-mi găsesc un rost şi prieteni şi aici însă radioul îmi lipsea. Am profitat de ocazie şi am acaparat Kiss FM Alba Iulia care uneori mă face să-mi amintesc de copilăria din Radio Star”, a precizat tânărul.

Cine a spus ca prima dragoste nu se uită niciodată a avut dreptate, cel puţin în cazul lui Andrei. „Oricât de dragă mi-ar fi televiziunea şi mediul în care lucrez, nimic nu o să se compare cu o emisiune în direct, ascuns în spatele unui microfon mare. Mă simt puţin nemulţumit de faptul că în judeţul Alba nu se acordă suficientă atenţie presei locale din afara municipiului Alba Iulia“, a mai spus Andrei Ioja.

Ce-i place: „Îmi place muzica şi sunt pasionat de şah. Îmi place să port o conversaţie cu oameni mai inteligenţi decât mine. Îmi place să călătoresc, să văd locuri noi. Dar cel mai mult îmi place să stau cu căştile pe urechi, la pupitrul din radio“.

Ce nu-i place: „Constat că sunt mult mai multe lucruri care nu-mi plac decât cele care-mi plac. Cu toate acestea mă amuză prostia, grandomania şi oamenii care vorbesc mult şi fără rost“.

Care este diferenţa între radio şi televiziune pentru tine?

A.I.: „Televiziunea are mult mai multe reguli, în timp ce radioul te lasă să te distrezi. Dacă ar fi să aleg între radio şi televiziune, cred că aş alege radio. În radio poţi improviza, poţi să îşi stabileşti singur anumite reguli, pe când în teleeviziune nu se poate acest lucru“.

După 9 ani de radio ce sfat ai transmite începătorilor?
A.I.: „După nouă ani de radio, mă consider încă un începător. Ar fi bine totuşi ca tinerii care păşesc prima oară în radio să se distreze dar şi să înveţe să lucreze în acest domeniu pentru că este unul cu satisfacţii garantate“.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite