Alegeri anticipate în comuna Roşia de Secaş, după demisia primarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Wagner a demisionat pentru a doua oară din funcţia de primar al comunei Roşia de Secaş. Prefectura Alba a luat act de demisie şi a făcut astăzi demersurile pentru stabilirea datei noilor alegeri. Viceprimarul Ilie Damian va asigura interimatul.

Primarul şi-a anunţat demisia încă de duminică, iar ieri după amiază consilierii locali s-au reunit în sedinţă extraordinară pentru a lua act de gestul acestuia.

Atribuţiile primarului demisionar sunt preluate de viceprimarul Ilie Damian. Consiliul local urmează să iniţieze un proiect de hotărâre care va fi supus dezbaterii în şedinţă publică, privind delegarea, prin hotărâre, din rândul membrilor săi, a unui consilier local care va îndeplini temporar atribuţiile viceprimarului.

Conform legislaţiei, alegerea noului primar urmează să se facă în termenul de 90 de zile de la expirarea termenului de zece zile de la comunicarea ordinului către Wagner.

Demisie cu repetiţie

Wagner se află la a doua demisie din funcţia de primar. De data aceasta, primarul a invocat ca şi motiv  nemulţumirea faţă de măsurile adoptate de guvern în ceea ce priveşte reducerile cu 25 la sută a salariilor şi a pensiilor.

În anul 2008, primarul comunei Roşia de Secaş a demisionat pentru a candida ca şi independent la alegerile pentru un fotoliu de deputat. Acesta nu a întrunit numărul suficient de voturi, iar în urma alegerilor anticipate, la care şi-a depus din nou candidatura, a fost reales de către localnici.

                                    

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite