Alba Iulia: Albaiulienii au amânat votul după slujba de Rusalii
0Albaiulienii nu s-au înghesuit de dimineaţă să meargă la vot. O bună parte dintre ei au preferat liniştea parcurilor sau să meargă mai întâi la biserică. Sărbătoarea Rusaliilor este mult mai interesantă decât alegerile europarlamentare.
Totuşi tineri şi vârstnici deopotrivă s-au arătat dornici să se prezinte la urne, cu toate că părerile despre viitor şi reuşitele europarlamentarilor care ne vor reprezenta sunt împărţite. Intenţia lor de a se prezenta la urne arată o urmă de speranţă, chiar dacă oamenii spun că timp de 20 de ani au fost părtaşi la prea multe dezamăgiri.
„Nu am fost încă la secţie pentru că prefer să merg prima data la biserică, după aceea voi merge să votez. Aştept un trai mai bun, mai fericit, însă la noi e foarte multă minciună la parlamentari”, a explicat Gheorghe Filimon Ioan, consilier juridic de 35 de ani. Şi totuşi mai există albaiulieni care speră ca lucrurile să evolueze pozitiv.
Păreri pro şi contra votului
„Intenţionez să merg la vot. Aştept o transformare în bine pentru ţara asta, mai mult nu am ce zice”, a spus un alt cetăţen, Cornel Oltean. Au fost, însă şi persoane care au spus că nu cred că vor merge la vot pentru că sunt dezamăgiţi total de ceea ce se întâmplă.
„Nu ştiu dacă o să votez. Oricum alegerile europarlamentare nu sunt aşa de importante”, a afirmat Adrian Barbu, economist în vârstă de 43 de ani. Totuşi, majoritatea celor intervievaţi au precizat că sunt interesaţi de alegeri şi că vor ajunge pe la secţie pe parcursul zilei.
Mulţi, însă, au preferat să iasă din oraş şi să „încingă” un mic şi să bea o bere la iarbă verde. În Alba Iulia sunt deschise 48 de secţii de vot, la care sunt aşteptaţi aproape 50.000 de alegători. Poliţia şi jadarmeria au angrenat forţe importante pentru a asigura desfăşurarea în condiţii bune a alegerilor.
Fiecare secţie este păzită de cel puţin doi poliţişti sau jandarmi. De asemenea, mai multe echipe speciale de Poliţie sunt pregătite să intervină în orice moment dacă apar evenimente neprevăzute.
Pratima Floare, 63 de ani, pensionar: „Nu am fost încă dar voi merge după ce ies de la biserică. Sper să fie bine şi pentru noi şi pentru tineret”.
Barbu Freisa, 31 ani, muncitor: "O să merg la vot pentru că vreau să avem o viaţă mai bună. Ne-am săturat să fim amăgiţi".
Marian Popescu, 60 ani, pensionar: „O să votez în cursul acestei zile. Dar ce pot să mai aştept de la aceşti politicieni? Sunt dezamăgit total. Nu mai sper la nimic chiar dacă speranţa e ultima care moare”.