Alba Iulia: Ioan Filimon: "Albaiulienii încep să guste adevăratele valori artistice"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare dimineaţă, pe alba.adevarul.ro va fi postat un „top“ al celor mai frumoase şi mai urâte lucruri din oraş, aşa cum sunt ele văzute de persoana al cărei portret îl veţi putea lectura în aceeaşi zi în „Adevărul de Seară“, ediţia de Alba.

Ioan Filimon este cunoscut albaiulienilor pentru uşurinţa cu care încropeşte, ad-hoc, versurile. Prezent la mai toate evenimentele culturale ori artistice din oraş, acesta destinde atmosfera cu epigramele sale.

Alba Iulia frumoasă: Îmi place faptul că Alba Iulia arată a oraş civilizat. Îmi place aspectul oraşului şi faptul că se valorifică istoria Cetăţii. Are ceva din aerul acela patriarhal. Dacă o lună de zile circuli cu maşina, iar apoi faci o plimbate prin Cetate, observi imediat schimbările.
De asemenea, îmi place faptul că în Alba Iulia începe să se formeze un public select în ceea ce priveşte evenimentele culturale şi spectacolele. Albaiulienii încep să guste adevăratele valori artistice şi resping lucrurile de proastă calitate. 

Alba Iulia urâtă: Nu cred că există ceva care să nu-mi placă la acest oraş. Probabil doar faptul că nu avem un loc în natură, amenajat pentru promenadă.
Ar fi bine să se valorifice pădurea de la Schit. Zona ar putea fi amenajată cu nişte alei, băncuţe rustice, dar cât mai puţin violentată de mâna omului. Ar fi un refugiu minunat pentru albaiulieni. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite