Alba Iulia: Albaiuliencele nu renunţă la salonul de frumuseţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Albaiuliencele nu renunţă la salonul de frumuseţe
Alba Iulia: Albaiuliencele nu renunţă la salonul de frumuseţe

Tinerele preferă părul franjurat, şi bobul asimetric, în timp ce doamnele optează pentru un stil clasic, cel al părului tuns scurt. Costul unei şedinţe complete, care include tunsul şi manichiura, ajunge la câteva sute de lei

Albaiuliencele nu au renunţat la salonul de frumuseţe nici pe timpul crizei economice. Multe dintre acestea optează pentru coafor şi tratamente cosmetice. În această toamnă, se poartă frizuri în culori calde şi manichiura franţuzească.

Tunsori în trepte sau părul filat

Maria Borza, coafeză la un salon din oraş, spune că preferinţele albaiuliencelor în materie de frizuri variază în funcţie de vârstă. „În general, tinerele preferă tunsori în trepte sau părul filat. Totodată are trecere şi bobul cu simetrii sau bobul clasic. Dacă persoanele sunt cu vârstă mai înaintată, acestea optează, în general, pentru tunsurile scurte“, a spus Maria Borza.

Coafeza a precizat că în sezonul toamnă-iarnă 2009 se poartă părul lung şi neglijent şi buclele inegale. În ceea ce priveşte culoarea părului, nu se mai poartă blondul. „Având în vedere că e toamnă, se poartă culorile calde cu reflexe aurii şi ciocolatiu. Acestea sunt nuanţele de preferat mai ales pentru persoanele tinere. Doamnele optează în special pentru nuaţe de roşu“, a mai spus Maria Borza.

Bărbaţii tineri din oraş nu se lasă nici ei mai prejos în ceea ce priveşte aspectul estetic. „Sunt foarte mulţi tineri care apelează la serviciile noastre pentru a fi în trend cu coafura. Mai mult, aceştia se axează foarte mult pe stilul feminin“, a completat coafeza. Pentru sfârşitul de an, la bărbaţi se poartă două stiluri, cel al şcolarului şi cel al rockerului.

300 de lei, şedinţa la salon


Cunoscuta manichiură „french“ revine în top. „Se poartă ce-i place femeii. Nu am înregistrat la cliente o anumită tendinţă, dar optează pentru manichiură în funcţie de evenimentele la care iau parte. Totuşi, pot să spun că în vară s-a purtat mult sciplici, iar acum se poartă mai mult manichiura franţuzească“, a afirmat manichiurista Cristina Borza.

Pentru o şedinţă la salonul de frumuşeţe, albaiuliencele scot din portofel cel puţin 300 de lei. O nouă frizură, cu tot cu schimbarea nuanţei părului, costă în jur de 150 de lei. Pentru o manichiură falsă se plăteşte aproximativ 120 de lei. Pentru un tratament cosmetic, în funcţie de complexitatea acestuia, se plăteşte între 70 de lei şi 200 de lei. De asemenea, un minut la solar costă un leu.

„Am venit pentru un coafat, iar la cosmetică pentru pensat. Merg la o nuntă şi trebuie să arăt cât mai bine, indiferent de preţ“, a spus Dana Paşca, 33 de ani, clientă a salonului. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite