Alba Iulia: Ultimele zile de teatru şi spectacole

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă: Dan Puric
Arhivă: Dan Puric

Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru din Alba Iulia se apropie de final. Ultimele două zile aduc pe scenă mari actori. Piesa de teatru „Cu dragostea nu-i de glumit“, în regia lui Alexandru Dabija sau  „Vis”- One Man Show, cu Dan Puric, sunt cele mai aşteptate spectacole.

Sâmbătă, spectacolele pentru copii încep de la ora 11.00, la  Teatrul Prichindel are loc piesa  „Dragostea celor trei portocale“, iar  Nuţi şi Soso vor anima atmosfera de la 11.45 în faţa Casei de Cultură a Studenţilor, după care în aceeaşi locaţie are loc piesa de teatru „Spărgătorul de nuci“ al Companiei Muşchetarii din Bucureşti.

De la 19.30 cortina se ridică la Casa de cultură a Sindicatelor pentru piesa „Cu dragostea nu-i de glumit“, în regia lui Alexandru Dabija.

Duminică, ultima zi de festival, îl aduce la Alba Iulia pe Dan Puric, în „Vis”- One Man Show. Spectacolul care îmbină pantomimă, dans, step şi balet, are loc de la ora 19.30, fiind urmat de un concert Mike Godoroja & Blue Spirit feat. Marius Mihalache.

De la ora 23.00 în Parcul Unirii din Cetate, în zona fântânii arteziene are loc un spectacol de lasere.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite