Alba Iulia: Peste 1500 de elevi încep de mâine sesiune din toamna a Bac-ului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii care au promovat ultima clasa de liceu după susţinerea corigenţelor şi cei care nu au luat note de trecere la una sau mai multe probe ale examenului organizat în sesiunea anterioară şi s-au înscris pentru sesiune din toamnă a bacalaureatului vor începe de mâine probele teoretice.

A doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an este programată între 23 august şi 3 septembrie. Bacalaureatul începe cu probele orale, în perioada 23-24 august fiind programată examinarea la Limba şi literatura română. Tot în aceeaşi perioada are loc examenul la Limba şi literatura maternă, iar între 24-25 august se va susţine proba la Limba şi literatura modernă.

În 30 august încep examenele scrise, cu Limba şi literatura română. În 31 august va fi susţinută proba la Limba şi literatura maternă, în 1 septembrie - proba obligatorie a profilului, iar în 3 septembrie proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării.

Rezultatele la probele scrise vor fi afişate în 5 septembrie, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00. În 9 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

În judeţul Alba după prima sesiune a Bacalaureatului din 3.866 de candidaţi 1.412 au fost respinşi, 101 au absentat, iar 8 elevi au fost elminaţi pentru că au copiat.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite