Alba: A început sacrificarea mieilor. Aflaţi aici unde sunt centre şi abatoare autorizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile sanitar veterinare din Alba estimează că, în următoarea perioadă, vor fi sacrificaţi în Alba peste 40.000 de miei, cei mai mulţi în gospodăriile populaţiei.

În judeţ funcţionează de astăzi, timp de nouă zile, zece centre de sacrificare temporare la Alba Iulia, Aiud, Abrud, Blaj, Câmpeni(2), Cugir, Ocna Mureş, Sebeş şi Teiuş.

Centrele au spaţii de cazare a mieilor, apa potabilă, sistem de canalizare şi de colectare a  materialelor de risc (splina şi ileonul). Sacrificarea se poate face între orele 07.00-17.00, inclusiv pe 23 aprilie.

În plus, sunt autorizate şi patru abatoare: Montana Popa din Blaj, Transeuro de la Ighiu, Carmes de la Galda de Jos şi Mercado Alba Iulia.

„Medicii veterinari vor supraveghea activitatea din aceste centre de sacrificare, vor  examina, marca prin ştampilare şi certifica carnea rezultată. Trebuie menţionat că mielul sacrificat în aceste puncte nu se poate comercializa, ci doar pentru autoconsum. Valorificarea cărnii de miel este admisă doar prin carmangerii, măcelării, pieţele agroalimentare şi supermarketuri“, a explicat Ioan Tătucu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Veterinare Alba.
Veterinarii estimează că sacrificările masive vor avea loc săptămâna viitoare

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite