Alba: 40.000 de locuitori rămân marţi fără gaz timp de nouă ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 40.000 de locuitori ai judeţului Alba rămân fără gaz metan marţi, 5 aprilie 2011, ca urmare a unor lucrări de întreţinere la sistemul naţional de transport gaze naturale.

Localităţile afectate sunt Sebeş, Lancrăm, Petreşti, Sebeşel, Săsciori şi Laz. Alimentarea cu gaz va fi sistată între orele 09.00 şi 18.00. „Întreruperea are loc pentru a permite S.C. Transgaz S.A. efectuarea unor lucrări specifice la sistemul naţional de transport al gazelor naturale“, se afirmă într-un comunicat de presă al E.ON Gaz Distribuţie.

Consumatorii sunt rugaţi să închidă toate focurile deschise, iar după reluarea furnizării să supravegheze modul de ardere a gazelor naturale timp de 30 minute.Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale în aceste localităţi se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor, începând cel mai probabil cu ora 18.00.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie) sau 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă).

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite