Alba Iulia: O familie caută martorii unui accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: O familie caută martorii unui accident rutier
Alba Iulia: O familie caută martorii unui accident rutier

Familia Mihălţan din Alba Iulia caută un martor al unui accident rutier produs în urmă cu mai bine de un an de zile. Demersul are ca scop stabilirea vinovatului de producerea accidentului.

Accidentul rutier a avut loc în 31 august 2008, pe drumul naţional care leagă Alba Iulia de localitatea Miceşti şi au fost implicate 2 autoturisme, un VW Golf condus de Daniel Mihălţan, în care se afla şi soţia acestuia împreună cu doi copii, şi un autoturism ARO, condus de Vasile Opriş din din comuna Ighiu. În urma accidentului, Mariana Mihălţan a suferit răni grave care au necesitat 55 de zile de îngirjiri medicale. De asemenea, maşina a fost distrusă în cea mai mare parte.

Expertiză contestată

“În momentul accidentului, şoferul din ARO, Vasile Opriş nu s-a asigurat la schimbarea sensului de mers şi a acroşat autoturismul VW, fapt certificat de un martor care a dat declaraţie şi la poliţie. Ulterior, a fost realizată o expertiză din care a fost scos vinovat soţul meu”, a spus Mariana Mihălţan.

Femeia a completat că a contestat expertiza şi rezoluţia dată de procurorul care a cercetat cazul, dar că nu a ajuns la niciun rezultat. “Nu am cerut nimănui despăgubiri materiale, cu toate că am avut de suferit de pe urma accidentului, dar vreau să se înţeleagă că soţul meu nu este vinovat. Fac un apel către cei care au fost martori la accidentul din 31 august 2008 să ne ajute şi să certifice nevinovăţia soţului meu”, a mai spus Mariana Mihălţan.

În expertiza acceptată la Poliţie şi Parchet se afirmă că Daniel Mihălţan nu s-a asigurat în momentul în care a intrat în depăşirea coloanei de maşini.

Se caută vinovatul


Conducătorul autoturismului ARO suţine că nu este vinovat de producerea accidentului. “Când am ieşit din Alba iulia am intenţionat să merg pe o stradă la stânga. Am semnalizat şi m-am oprit deorece din sens opus veneau alte maşini. În timp ce aşteptam să intru în stânga autoturismul VW Golf m-a lovit în aripa din stânga faţă, după care s-a răsturnat în şanţ”, a declarat Vasile Opriş.

Mariana Mihălţan susţine, însă, că şoferul din ARO nu era oprit în momentul producerii accidentului şi nici nu a semnalizat intenţia de a vira spre stânga. Mai mult, potrivit acesteia, Vasile Opriş a mutat maşina din locul iniţial în care s-a produs accidentul. Dosarul este acum la Judecătoria Alba Iulia, care urmează să decidă cine a fost vinovatul în acest caz.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite