Alba: Petru Anghel şi-a dedicat poeziile ţăranului român şi satului

Petru Anghel este un poet din judeţul Alba care a trăit 45 ani în Bucureşti şi a publicat 11 volume de poezii dedicate ţăranului român, părinţilor şi vieţii în Transilvania.

Profil:
Data şi locul naşterii: 4 aprilie 1931, Ciugud, Alba
Studii: Facultatea de filologie, Bucureşti
Stare civilă: căsătorit, 2 copii

După 79 de ani de viaţă şi peste 60 de activitate, Petru Anghel aşterne astăzi pe foaie memoriile unei vieţi trăite din plin. Şi-ar fi dorit să cunoască fiecare sat din ţară care păstează obiceiuri şi tradiţii, însă s-a resemnat cu amintirile şi apartenenţa sa. „Sunt fiu de ţăran. Bunici şi străbunicii mei au fost ţărani şi sunt mândru de acest lucru. Mă simt continuator al lor“, a afirmat Petru Anghel. Una dintre principalele teme ale operei sale este de altfel ţăranul român şi truda acestuia.

„Este o temă cuprinzătoare. Fiind de la ţară am avut simţul de a observa lucruri care ţin de aceste ţinuturi. De la firul de iarbă pe care îl consider un element fundamental al omenirii până la părinţi şi satul natal“, a spus poetul. „Ţăranii mor de obicei la ţară,/să moară-n altă parte nu se duc,/ viaţa lor cinstită le-o măsoară din vară-n vară câte-un glas de cuc.“ sunt câteva versuri recitate de poet din poezia „Cum mor ţăranii“.

Primele versuri, scrise pe un calendar

A scris primele versuri la 14 ani pe un calendar. „Eram fericit că fratele meu mai mare se întorcea din armată şi am scris ceea ce am simţit. Era mintea şi sentimentul unui copil“, a povestit Petru Anghel. Cinci ani mai târziu îşi publica prima poezie în revista „Gând tineresc“. „Eram elev la Liceul «Mihai Viteazul» din Alba Iulia, iar în preajma sărbătorilor de iarnă am dat spre publicare poezia «Seară Sfânt㻓, şi-a aminit poetul.

A scris poezii sub influenţa marelui poet George Bacovia. „Era poetul inimii mele “, a precizat Petru Anghel.  Îşi aminteşte cu drag de anii petrecuţi în Bucureşti unde a ajuns urmând cursurile facultăţii de filologie.

Debut în „Gazeta literară“

A debutat în presa centrală în 1954 în „Gazeta literară“ condusă de Zaharia Stancu. Acesta va fi începutul unui şir lung de volume, poetul Petru Anghel fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1976. A lucrat în domeniul artei şi culturii la diferite edituri şi la ministerul culturii. A avut colaborări cu numeroase reviste printre care „România literară“, „Luceafărul“  sau „Tribuna“. A lansat 11 volume de poezii dintre care amintim „Final deschis“, „Firul de iarbă“, „Frumosule fiu“, „Fiinţa noastră cea de toate zilele“, „Fascinaţia ierbii“ sau „Farmece pentru copii (Din fermecatele farmacii)“.  Astăzi poetul mărturiseşte că îşi aşterne pe hârtie memoriile şi că există manuscrise nepublicate „File despre un fir de iarbă“, „Tratat de alfabetizare“ şi „Frânturi din viaţa de la ţară“.

Marele regret al poetului este acela că nu a scris niciodată proză. „Mi-aş fi dorit să scriu proză: Îmi plac foarte mult operele lui Rebreanu, Slavici, Agârbiceanu şi Pavel Dan. Coşbuc şi Goga sunt de asemenea scriitori pe care i-am citat de nenumărate ori de-a lungul vieţii“, a afirmat Petru Anghel.

Cum v-aţi hotărât să veniţi în Alba Iulia şi ce regretaţi din Bucureşti?
P.A.: „Am venit în Alba Iulia după ce m-am pensionat. Soţia mea Cristina s-a întors la casa părintească şi am considerat că e o decizie bună. Bucureştiul nu mai este acelaşi oraş pe care l-am cunoscut acum 60 ani. Este multă poluare, iar cartierele au crescut pe locurile unde altădată era câmp. Îmi place când merg acolo să mă plimb prin locurile unde o făceam şi mai demult, în Cişnigiu, Herăstrău sau Titan, unde am şi locuit 25 ani. Am atâtea amintiri acolo, bune, rele. Cutremurul din 4 martie 1977 m-a marcat foarte mult. Mi-am pierdut prieteni şi colegi, iar în apartamentul nostru am scăpat doar cu cafeaua vărsată pe care în acea seară mi-o pregătise soţia şi un ghiveci spart“.

Ce-i place: „Îmi plac câinii comunitari pe care îi consider nişte fiinţe foarte inteligente. Îmi plac oamenii de omenie şi care îşi ţin cuvântul faţă de semeni“.

Ce nu-i place: „Nu-mi place că anii au trecut ca fulgerul şi înapoi nu ne mai putem întoarce. Nu-mi plac oamenii cu două feţe“.