Alba Iulia: Fostele grădiniţe, apartamente noi pentru albaiulieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Alba Iulia pune la dispoziţia cetăţenilor o serie de opt apartamente din fondul locativ de stat. Este vorba despre spaţiile de la parterul mai multor blocuri în care au funcţionat anterior grădiniţe. Apartamentele, care au fost reniovate şi au toate utilităţile, se situează pe strada Ulmului, Mesteacănului şi Poligonului.

„Dorinţa noastră este să ajutăm albaiulienii care au cu adevărat nevoie de un acoperiş deasupra capului. Prin realizarea unei grădiniţe noi în care au fost comasate mai multe unităţi de învăţământ preşcolar de la parterele unor blocuri, am reuşit să punem la dispoziţia locuitorilor municipiului mai multe apartamente“, a declarat primarul Mircea Hava.

Apartamentele sunt destinate famiilor cu domiciliul stabil în Alba Iulia, dar care nu casă proprie şi nu au beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe.

„O altă condiţie este ca ambii soţi să nu fi renunţat prin declaraţie notarială în favoarea unei terţe persoane la o locuinţă deţinută anterior în regim de închiriere din fondul locativ de stat. Chiria va fi stabilită în funcţie de zona în care sunt locuinţele“, a spus Laura Mârza, consilier al primăriei. Dosarele se pot depune la sediul Primăriei municipiului Alba Iulia la camera 8 până în data de 27 august 2010.


Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite