Alba: Turist maghiar recuperat de salvamontişti de pe o stâncă din Munţii Trascău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvatorii montani din subordinea Consiliului Județean Alba au intervenit, marți – 28 iunie, pentru a recupera un turist maghiar de 22 de ani blocat pe stâncărie în zona Piatra Secuiului de la Rimetea.

Tânărul, aflat în vacanță la o pensiune din Rimetea, a plecat într-o drumeție pe Piatra Secuiului, atras de frumusețea locului. Lipsit de experiență și echipat total necorespunzător pentru munte, după o scurtă bucată de drum a părăsit traseul marcat. A fost surprins de furtună și a rămas blocat într-o zonă foarte accidentată, aflându-se în pericol de a cădea. Din această zonă, turistul a alertat serviciile de urgență solicitând ajutor prin dispeceratul 112.

Salvatorii montani au fost solicitați, în jurul orei 16.00, să intervină pentru salvarea tânărului, imediat deplasându-se în zonă o echipă a Serviciului Salvamont Alba. Acțiunea de căutare a turistului a durat circa două ore, timp în care s-a ținut, în permanență, legătura prin telefon cu acesta. După ce au reușit sa-l repereze, salvatorii montani au fost nevoiți să-l coboare pe turist, suspendat în coardă, până la baza versantului, printr-o intervenție de circa o oră, foarte dificilă, din cauza ploii, a stâncilor alunecoase și a zonei foarte accidentate. Nu a fost necesară intervenția echipajelor medicale, tânărul nefiind rănit ci doar foarte speriat de pericolul prin care a trecut.

„În momentul în care noi am preluat apelul, turistul intrase deja în panică și se temea foarte tare că o să cadă. Am reușit să-l calmăm și i-am dat indicații despre cum să ne semnalizeze zona în care se află. Chiar și așa a durat circa două ore până a fost reperat pentru că zona este foarte dificilă, cu multe stânci, cu un relief foarte accidentat. A avut mare noroc că a scăpat doar cu o sperietură. Dacă respecta însă câteva reguli elementare ale drumețiilor pe munte nu ar fi ajuns în această situație“, a spus Lucian Forda, Șeful Serviciului Salvamont Alba

Turistul a părăsit traseul marcat și s-a aventurat pe zona periculoasă. „A plecat singur, neechipat și fără să consulte prognoza meteo, astfel că a fost surprins și de furtună. Iată deci câteva reguli, foarte simple, pe care le amintesc tuturor turiștilor că este esențial să le respecte pentru a fi în siguranță pe munte și a avea un concediu fără urmări neplăcute”, a completat Lucian Forda.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite