Alba: Primăria Rădeşti condusă de viceprimar până la alegeri după ce primarul a fost declarat incompatibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul primar din Rădeşti, Aurel Lazar, a pierdut procesul cu Instituţia Prefectului Alba. La Rădeşti nu vor mai fi organizate alegeri locale iar primăria va fi condusă de viceprimarul Alin Nicula până in iunie 2012, când vor avea loc alegeri locale.

Încetarea de drept a mandatului de primar al comunei Rădeşti a fost constatată de prefectul Ştefan Bardan ca urmare a stării de incompatibilitate a acestuia. Primarul Aurel Lazăr era, în acelaşi timp, şi medic de familie în comună.

La scurt timp Aurel Lazar a formulat acţiune la instanţa de contencios administrativ şi a solicitat Tribunalului Alba constatarea nulităţii absolute a ordinului prin care îşi pierdea mandatul.

Acţiunea fostului primar a fost respinsă printr-o sentinţă administrativă pronunţată de Tribunal în noiembrie anul trecut. Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea de catre Curtea de Apel Alba Iulia a recursului formulat de primar, în 20 mai 2011.

Conform legii in vigoare cu un an înaintea expirării duratei normale a mandatului de primar nu se mai organizează alegeri.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite