Alba: Pensionarii pot ridica biletele de tratament pentru 14 staţiuni balneoclimaterice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pensionarii din Alba care vor să ajungă în staţiunile balneoclimaterice la sfârşitul lunii aprilie trebuie să-şi ridice biletele de tratament de la Casa de Pensii.

Vârstnicii se pot prezenta pentru a-şi ridica biletele de tratament de luni, 18 aprilie, cu actul de  identitate, cuponul de pensie pe luna martie şi biletul de trimitere cu regim special, în două exemplare, de la medicul de familie.

Fiecare pensionar va plăti pentru un sejur jumătate din valoarea pensiei.

Pensionarii au optat pentru staţiuni ca: Bazna, Buziaş, Căciulata, Covasna, Felix, Geoagiu, Govora, Herculane, Olăneşti, Slănic- Prahova, Sovata, Techirghiol, Turda şi Vatra Dornei.

Numărul total al biletelor este de 245, iar ultima zi de ridicare a tichetelor de la sediul instituţiei, între orele 8.30-13.00, este 21 aprilie.

În seria precedentă, aproape 100 de  biletele de tratament primite de Casa de Pensii Alba au rămas nevalorificate. Tichetele au fost primate cu întârziere, iar pensionarii au avut la dispoziţie doar trei zile pentru a le ridica de la ghişeul instituţiei.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite