Alba: Medicul din Sebeş care l-a făcut „drogat“ pe un tânăr are antecedente în relaţiile cu pacienţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul Nicolare Stanciu de la Spitalul Sebeş este acuzat de neglijenţă de familia unui tânăr de 22 de ani. Fostul director al Spitalului Sebeş, Mircea Boghici, susţine că medicul de gardă care l-a consultat pe Constantin Ciocea a mai avut comportamente similare şi în trecut.

Citiţi şi: Pacient refuzat la spitalul din Sebeş pentru că „avea faţă de drogat“

Constantin Ciocea, pacientul care susţine că a fost tratat superficial la secţia de primiri urgenţe a spitalului din Sebeş va râmâne internat pe secţia de boli infecţioase cel puţin o săptămână.

Tânărul de 22 de ani din Sebeş care susţine că medicul de gardă Nicolae Stanciu i-a administrat două calmante fără a-l consulta se consideră norocos că a scăpat cu viaţă.

Tânărul se simte mai bine

„Încep să mă simt mai bine, mă bucur că am fost internat la timp aici pe secţia de infecţioase. Dacă rămâneam doar cu calmantele pe care mi le-au făcut la urgenţă, la recomandarea medicului de  gardă, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu mine“, a  mai tânărul care s-a prezentat de două ori în aceeaşi zi la medicul de gardă.

Medicul Niciolaie Stanciu susţine că, deşi  tânărul a avut un comportament nepotrivit la camera de gardă i-a acordat primul ajutor. „Eu consider că mi-am făcut datoria de medic profesionist, l-am tratat domneşte. L-am consultat de două ori în aceeaşi zi şi am apreciat că nu este o urgenţă medicală, ca atare nu l-am internat, dar i-am spus să vină a doua zi să facem o ecografie şi alte analize medicale şi acte doveditoare că este asigurat“, a apreciat Nicolae Stanciu, medicul de gardă care l-a consultat pe tânăr.

Conducerea unităţii medicale din Sebeş a confirmat că familia tânărului l-a reclamat pe doctor. „Nu putem să luăm o decizie trebuie să ascultăm ce spune şi medicul de gardă, asistentele care au fost de faţă, să vedem cum a fost tratat tânărul internat acum la secţia de boli infecţioase cu hepatită B“, susţine  Felician Stanciu, managerul  Spitalului  Sebeş.

Fostul director al spitalului vorbeşte de antecedente

Fostul director al Spitalului din Sebeş, Mircea Boghici, susţine că şi în trecut au existat plângeri la adresa medicului în cauză. „Au fost cazuri de pacienţi care l-au reclamat verbal pe Nicolae Stanciu, după ce au fost consultaţi pe secţia de urgenţă a spitalului, când era de gardă. Oamenii mi-au spus că avea un comportament jignitor la adresa lor. Niciodată n-a fost însă sancţionat“, a spus Mircea Boghici, fost director al Spitalului din Sebeş.

Plângerea depusă de tatăl tânărului va fi analizată şi de comisia de disciplină a Colegiului Medicilor. Spitalul din Sebeş se remarcă printr-o lipsă acută de spaţiu şi functionează în mai multe cladiri răspândite prin tot oraşul. Până acum au fost retrocedate către proprietarii de drept patru dintre immobile, pentru care spitalul plăteşte lunar o chirie modică, în unele cazuri de 100 de euro pe lună. Spitalul are acum 230 de paturi şi deserveşte o populaţie de 72 de mii de locuitori.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite