Alba: Locuitori din Apuseni instruiţi în meserii de bucătar, ospătar şi barman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 200 de locuitori din comunele Vadu Moţilor, Sălciua şi Albac au participat în ultimele zile la seminarii de informare şi conştientizare pentru ocupare în domenii de activitate non-agricole.

Întâlnirile au fost organizate de  Clubul Ecologic Transilvania, care, împreună cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, derulează proiectul ”Oportunităţi de ocupare în contextul dezvoltării durabile a Munţilor Apuseni”.

În cadrul proiectului sunt oferte oportunităţi de formare profesională în meseriile de bucătar şi barman-ospătar precum şi de dezvoltare a competenţelor legate de utilizarea computerelor şi limba engleză pentru 240 de persoane ocupate în agricultura de subzistenţă din zona Munţilor Apuseni – judeţele Alba, Bihor şi Cluj.

Proiectul mai cuprinde o campanie de promovare a culturii antreprenoriale în mediul rural, consiliere şi asistenţă pentru începerea unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri şi suport acordat autorităţilor locale pentru elaborarea şi implementarea unor strategii care să genereze noi locuri de muncă în sectoare non-agricole din Munţii Apuseni.

“Oportunitatea de a urma cursuri gratuite şi cu recunoaştere naţionalã şi europeană poate fi o şansă pentru locuitorii comunei de a obţine locuri de muncă mai bune”, a declarat primarul comunei Albac, Tiberiu Todea.

„Proiectul nostru vine să ofere locuitorilor Apusenilor şansa de a se forma în meserii legate de turism, creionând premisele unor servicii turistice de calitate în zona montană precum şi ridicarea nivelului de trai al celor implicaţi în acest domeniu”, a spus Cristian Dogar, managerul de proiect al Clubului Ecologic Transilvania.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite