Alba Iulia: Au dat o ţigară pentru o îngheţată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O mie de îngheţate au fost împărţite astăzi în parcul din faţa Catedralei Încoronării din Alba Iulia celor care au dat în schimb o ţigară. Acţiunea a fost organizată de Centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog (CPECA) Alba în cadrul campaniei „Să facem fiecare zi, ziua fără tutun!”.

Evenimentul a fost prilejuit de sărbătorirea Zilei Mondiale fără tutun.

„Această  acţiune desfăşurată în parteneriat cu Asociaţia Pro Tinereţe a fost posibilă cu ajutorul lui Istrate Ioan, directorul unei firme de profil din Sebeş care a sponsorizat evenimentul cu 1.000 de bucăţi îngheţată, dovedindu-se a fi un părinte care nu a rămas indiferent în faţa pericolului pe care îl reprezintă consumul de tutun, manifestându-şi astfel solidaritatea şi devenind un partener constant în lupta antidrog“, a spus Claudiu Duşă, coordonator CPECA Alba.

Toate ţigările donate de către albaiulieni vor fi distruse.
 
În cadrul campaniei CPECA Alba va desfăşura şi o serie de alte activităţi.

Vor avea loc sesiuni de informare în cadrul Colegiului Tehnic Apulum Alba Iulia, Colegiului Tehnic Dorin Pavel Alba Iulia, Colegiul Naţional “Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Alba Iulia. Informările au ca scop conştientizarea elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de tutun şi promovarea unor alternative de petrecere a timpului liber.

Cursul „Fred Goes Net – intervenţii timpurii pentru consumatorii de droguri care au fost identificaţi/depistaţi pentru prima oară” are scopul de a reduce riscul de a deveni dependenţi de droguri.

De asemenea, se vor organiza activităţi de creştere a nivelului de conştientizare a populaţiei cu privire la efectele nocive ale fumatului şi de promovare a serviciilor CPECA Alba.




Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite