Alba Iulia: 11 pietoni sancţionaţi pentru că au trecut strada neregulamentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii rutieri din Alba Iulia au organizat astăzi o amplă acţiune pentru prevenirea accidentelor de circulaţie. Au fost aplicate 20 de amenzi, în valoare de aproximativ 2.500 lei.

Un număr de 11 sancţiuni au fost aplicate pietonilor pentru nerespectarea regulilor de circulaţie.

„Obiectivul prioritar al acţiunii a fost acela de a conştientiza opinia publică asupra consecinţelor accidentelor de circulaţie şi asupra riscului la care se expun pietonii, prin traversarea neregulamentară a străzii“, a spus Iulia Haţegan, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.

Recomandări preventive pentru pietoni:

Traversaţi strada pe culoarea verde a semaforului electric;
Circulaţi numai pe trotuare sau pe potecile laterale;
Nu părăsiţi trotuarul pentru ocolirea unor obstacole, numai după ce v-aţi asigurat că în acel moment, nu circulă în apropiere autovehicule;
Acolo unde există amenajate trotuare sau poteci laterale deplasarea se va realiza numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora.  Pe timpul deplasării, în astfel de condiţii, să fiţi în permanentă atenţie la toate autovehiculele şi în special la cele care vin din faţă;
Nu traversaţi drumurile publice prin alte locuri decât cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje şi numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor şi numai după ce v-aţi asigurat;
În toate situaţiile traversaţi drumurile numai după o temeinică asigurare. Traversările se vor face numai perpendicular pe axul drumului;
Pe timp de noapte, dacă circulaţi pe partea carosabilă a drumului, care nu este prevăzut cu trotuare sau acostament, trebuie să aveţi aplicate, pe îmbrăcăminte accesorii fluorescente/ reflectorizante;
Nu uitaţi, pietonul se opreşte mai uşor decât autovehiculul, în condiţii dificile de drum;
Supravegheaţi copii, atunci când sunt participanţi la traficul rutier! Nu le daţi exemple negative legate de respectarea normelor rutiere.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite