Alba Iulia: Un bărbat beat accidentat mortal pe DN75 (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a murit marţi seara după ce a fost lovit pe drumul naţional 75, la ieşirea din comuna Vadu Moţilor spre Câmpeni, de un autovehicul.

UPDATE: Comunicat de la IPJ Alba:

În data de 21.06.2011 orele 23.43 Poliţia Oraşului Cîmpeni a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulaţie în comuna Vadu Moţilor. În baza sesizării la faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare care a constatat că H. D.I., de 30 de ani, din comuna Bistra, în timp ce conducea o autoutilitară, pe DN 75 la km 70 + 200 m, în direcţia de mers Cîmpeni-Albac, l-a accidentat mortal pe S. I.,de 48 ani, din comuna Vadu Moţilor, judeţul Alba, care se deplasa pe mijlocul părţii carosabile, fară a fi echipat cu elemente reflectorizante şi fără a avea vreo sursă de lumină, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma accidentului a rezultat avarierea autoutilitarei şi decesul lui S. I. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcotest rezultatul fiind o,oo mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii gradului de alcoolemie. Victima a fost a fost depusă la morga Spitalul Orăşenesc Cîmpeni în vederea efectuării necropsiei, pentru a se stabili cauzele şi împrejurările în care a intervenit decesul.“

Bărbatul era sub influenţa băuturilor alcoolice şi se deplasa pe carosabil. Şoferul unei autotutilitare nu l-a putut evita şi l-a lovit în plin.  În urma accidentului, victima a decedat.

Victima a decedat la scurt timp de la producerea accidentului.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite