Alba Iulia: Zeci de familii fentate de un „ţepar“ specializat în înşelăciuni. Prejudiciul este de 60.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locatarii blocului de pe strada Poligonului au izolat clădirea cu o altă firmă
Locatarii blocului de pe strada Poligonului au izolat clădirea cu o altă firmă

Peste 50 de familii din Alba Iulia au rămas cu banii daţi şi cu apartamentele neizolate. Un tânăr de 23 de ani din Alba Iulia s-a specializat comiterea infracţiunii de înşelăciune

A luat bani de la zeci de familii care doreau să îşi izoleze apartamentele, după care a dispărut şi nu a mai realizat lucrările.

Au rămas cu banii daţi

Locatarii blocului D4 de pe strada Poligonului din Alba Iulia s-au decis încă din toamna anului 2009 să–şi izoleze termic apartamentele. „Am cercetat piaţa şi în final oferta prezentată de firma condusă de acesta, ni s-a părut cea mai avantajoasă. Ne-a cerut doar 50 de lei pentru fiecare metru pătrat, motivând că el cumpără materiale la preţurile cele mai mici de pe piaţă“, a mărturisit Mărioara Aslău, unul dintre păgubiţi.

Ca Mărioara Aslău sunt încă 18 familii din blocul D4. „A reuşit să ne convingă, a făcut contract individual cu fiecare proprietar, a tăiat chitanţă. Fiecare am plătit câte un avans cuprins între 30-50 la sută din suma finală. Ca sume, între 300-700 de lei, în funcţie de suprafaţă. Nici în ziua de astăzi nu am primit niciun leu înapoi. În final am izolat blocul cu altă firmă“, a mai precizat Mărioara Aslău.

Plângeri la Protecţia Consumatorului

Plângerile au început să „curgă“ la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Alba. Oamenii au reclamat depăşirea cu luni întregi a termenelor de începere a lucrărilor de anvelopare.

„Peste 50 de familii din Alba Iulia au reclamat că au plătit către acest agent economic câte un avans sau chiar suma integrală. Noi l-am înştiinţat de mai multe ori, dar n-a fost de găsit. Reclamaţiile înregistrate au fost redirecţionate spre competentă soluţionare către Inspectoratul de Poliţie Alba“, a declarat Dorian Vuşcan, inspector şef OPC Alba. 

„Persoana în cauză a încheiat  mai multe contracte de prestari servicii cu un numar de 55 de persoane,valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 60.000 lei. Lucrările pe care acesta urma să le presteze erau de termoizolare a locuinţelor proprietate personală. În cauză se continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune“, a declarat Luminiţa Rac, purtător de cuvânt IPJ Alba. 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite