Alba Iulia: Scandal cu pietre şi cuţite pe strada Gladiolelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Alba Iulia au intervenit sâmbătă noaptea pentru aplanarea unui conflict pe strada Gladiolelor. Incidentul a avut loc în jurul orei 0.30, între patru bărbaţi.

Trei dintre ei au aruncat cu pietre asupra unui bărbat de 43 de ani.

Acesta a ripostat şi i-a ameninţat pe agresori cu cuţitul.

„Patrula de siguranţă publică, deplasată la faţa locului pentru aplanarea conflictului i-au identificat pe H.I., de 43 de ani, din Alba Iulia, B.I.N., de 20 de ani, din comuna Berghin, P.V., de 25 de ani, din comuna Berghin şi B.S.V., de 18 ani, din comuna Ciugud.

Din primele cercetări a rezultat faptul că între cei patru a avut loc o altercaţie în timpul căreia ultimii trei au aruncat cu pietre şi borduri asupra lui H.I., moment în care acesta a scos un cuţit“, se arată în comunicatul IPJ Alba.

Cei patru bărbaţi sunt cercetaţi pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri.

H. I. este cercetat şi pentru comiterea infracţiunii de port fără drept al cuţitului.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite