Alba Iulia: Principesa Margareta a României prezintă „Cartea regală de bucate“. Vezi aici cum se prepară „New York Cheesecake“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principesa Margareta îşi prezintă vineri o carte de bucate la sediul Uniunii Artiştilor Plastici din Alba Iulia. „Cartea regală de bucate“, apărută la Editura Curtea Veche, cuprinde reţete culinare preparate la marile case nobile ale lumii, dar şi mărturisiri pe care Principesa le face despre familia regală din România.

Evenimentul are loc vineri, 8 aprilie, la ora 14.30 la Uniunea Artiştilor Plastici – Alba Iulia, lângă Librăria Humanitas de pe bulevardul „1 Decembrie 1918“.

Lansarea face parte dintr-un turneu de promovare a cărţii în marile oraşe din ţară.

„Titlul cărţii nu conţine nici o metaforă şi nici o ironie. Sunt fericită că vă pot oferi o carte de bucate, regală la modul propriu. Ştim cu toţii cât de importantă a fost şi rămane, în ritualul şi acţiunile publice ale Casei Regale, ospitalitatea.

image

Coperta cărţii

Capitolele cărţii nu respectă ordinea în care sunt servite felurile la masă, nici ordinea alfabetică sau cea a importanţei personalităţilor. Capitolele poartă numele celor de la care am reţetele şi sunt aşezate aproximativ în ordinea în care mi-am cunoscut rudele. Crescând în Anglia, Danemarca şi Italia, atât de aproape de bunicile mele, am început cu ele, apoi am continuat cu părinţii mei, Regele şi Regina, surorile şi verii pe care i-am ştiut de mic copil, Principele de Wales, Regina Sofia a Spaniei şi Ducele de Aosta“, spune Principesa Margareta a României .

Cartea este un fel diferit de a cunoaşte Familiile Regale ale lumii.

„Fiecare capitol cuprinde amintirile mele, detalii despre prietenia şi legătura noastră de rudenie, un crâmpei din lumea care ne uneşte, contextul cultural şi istoric în care familiile noastre au existat împreună, reţeta sau reţetele şi fotografii. Pentru fiecare dintre ele, am cerut acordul verilor mei, cărora le-am scris scrisori detaliate, le-am cerut reţetele preferate şi fotografii, încercând să le insuflu entuziasmul meu pentru acest volum. Am folosit şi multe fotografii din arhiva mea“, se arată într-un comunicat de presă.

Preţul de librărie al cărţii este de 40 de lei.

Una dintre reţetele cuprinse în carte este „New York Cheesecake“.

Ingrediente:
Pentru 8 10 persoane
Blatul:
300 g de biscuiţi digestivi, sfărâmaţi mărunt
50 g de zahăr tos
80 95 g de unt topit
1 linguriţă de scorţişoară (opţional)
Umplutura:
1 plic de gelatină fără aromă
60 ml de apă rece
450 g de brânză cremoasă, marca Philadelphia
100 150 g de zahăr
1 praf de sare
200 g de smântână grasă
200 g de smântână dulce, pentru frişcă
Sosul care se toarnă deasupra (afine însiropate), numit în engleză topping:
200 g de afine (dacă nu aveţi afine, puteţi pune zmeură, piersici, căpşuni sau alte fructe)
2 linguri de apă
100 g de zahăr tos
Puteţi dubla cantitatea de ingrediente pentru topping.

Mod de preparare

Blatul: Fărâmiţaţi biscuiţii într un robot de bucătărie (alternativ, îi puteţi pune într o pungă cu închidere etanşă şi i puteţi sfărâma cu o conservă de supă sau cu un sucitor).

Puneţi într un castron mijlociu biscuiţii sfărâmaţi şi zahărul, adăugând untul topit, şi amestecaţi până când ingredientele se omogenizează şi formează o pastă. Dacă doriţi, se poate adăuga puţină scorţişoară, după gust.

Ungeţi cu unt o tavă rotundă de tartă de 20 23 cm în diametru şi puneţi o folie de aluminiu, pentru ca aluatul să nu se lipească (se poate pune o hârtie de copt, pentru a uşura tăierea şi scoaterea blatului din tavă). Presaţi bine pasta de biscuiţi pe fundul şi pe laturile tăvii (aproximativ 2,5 cm) folosind spatele unei linguri sau fundul unui pahar. Cât timp pregătiţi umplutura, acoperiţi aluatul cu o folie de plastic şi puneţi l în frigider, ca să se răcească.

Umplutura: Diluaţi gelatina în apă rece, amestecaţi la foc mic până se dizolvă. Bateţi brânza Philadelphia cu mixerul sau cu telul până devine o cremă moale. Adăugaţi încet gelatina, amestecând până ce compoziţia devine omogenă. Adăugaţi zahărul şi sarea şi continuaţi să amestecaţi până compoziţia devine uşoară şi pufoasă.
Într un castron curat, bateţi smântâna dulce pentru frişcă până se întăreşte. Turnaţi smântâna grasă peste frişca obţinută, apoi adăugaţi încet amestecul de smântână în compoziţia cremoasă de Philadephia.

Turnaţi totul peste blatul de biscuiţi şi uniformizaţi suprafaţa cremei. Puneţi la frigider până se întăreşte (minimum 4 ore sau, mai bine, peste noapte).
Afinele cu sirop: Puneţi într o tigaie la foc mediu o treime din afine, cu două linguri de apă şi 100 g de zahăr, până când zahărul se topeşte şi afinele se sfărâmă. Când amestecul fierbe, învârtiţi tigaia, pentru a distribui uniform lichidul. Continuaţi să fierbeţi la foc mediu, până când compoziţia se îngroaşă şi se transformă într un sirop mai închegat. Strecuraţi siropul într un castron, aruncaţi afinele fierte şi lăsaţi siropul să se răcească la temperatura camerei. Adăugaţi, în sirop, afinele crude rămase. Amestecaţi şi puneţi la frigider.

Servire: Treceţi cu paleta de jur împrejurul prăjiturii înainte să îndepărtaţi marginea tăvii.
Mutaţi uşor prăjitura pe platoul de servire (acesta trebuie să fie plat, fără bordură). Dacă aţi folosit hârtie de copt, tăierea şi ridicarea se vor face mai uşor.
Turnaţi afinele reci şi siropul peste Cheesecake şi serviţi rece. Înainte să tăiaţi prăjitura, introduceţi cuţitul în apă fierbinte.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite