Alba Iulia: Poliţiştii locali dau amenzi în trafic, pentru construcţii ilegale şi poluare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reorganizarea poliţie comunitare a adus atribuţii în plus pentru angajaţi. Poliţiştii locali vor da amenzi pentru construcţii ilegale, afişaj stradal şi poluarea mediului şi îi vor sancţiona pe cei care nu respectă regulile de circulaţie.

Poliţia comunitară Alba Iulia se transformă de mâine, 1 februarie, în poliţie locală şi îşi extinde atribuţiile prin preluarea unor activităţi de la serviciul de urbanism al primăriei. Serviciul Poliţia Locală este o structură fără personalitate juridică în aparatul de specialitate al primarului municipiului Alba Iulia.

„Tot ce înseamnă inspectori de teren pe partea de disciplina în construcţii, comercial, afişaj stradal, protecţia mediului trec la Poliţia Locală. Am întregit sistemul de control şi de urmărire a celor care nu respectă legislaţia“, a precizat viceprimarul Paul Voicu.

Inspectorii vor fi dotaţi cu uniformă şi armament. „Cred că impactul va fi mult mai mare asupra cetăţeanului, atunci când un inspector va merge în teren să verifice o autorizaţie şi va purta uniforma specifică poliţistului local “, a precizat Ioan Vodă, şeful Serviciului Poliţia locală Alba Iulia.

Amenzi pentru şoferi

Potrivit regulamentului de funcţionare al Poliţiei Locale, angajaţii vor fi responsabili cu asigurarea ordinii şi liniştii publice, paza bunurilor, afişajul stradal, dar şi circulaţia pe drumurile publice.

image

„Pe linia încălcării normelor rutiere, poliţiştii locali vor putea să oprească în trafic maşini, mopede, biciclişti sau pietoni. Amenzile sunt aceleaşi prevăzute de codul rutier. Poliţiştii locali pot da amenzi şi puncte de penalizare pentru şoferii care nu respectă legislaţia vizavi de parcarea, oprirea şi staţionarea interzisă. Timp de un an de zile vom face patrule mixte cu cei de la poliţia rutieră“, a precizat Ioan Vodă.

De asemenea, poliţiştilor locali vor fi responsabili şi de executarea mandatelor de aducere a persoanelor din Alba Iulia implicate în diferite cazuri aflate pe rolul instanţelor de judecată. Până acum acestea erau atribuţiile jandarmilor. 

Pistol şi baston cu electroşocuri

Pentru a face faţă diferitelor situaţii, din dotarea poliţistului local nu va lipsi pistolul, bastonul cu electroşocuri, cătuşele şi spray-ul lacrimogen.

image

În noua organigramă a Poliţieil Locale Alba Iulia sunt prevăzuţi 187 de angajaţi, dintre care 100 de funcţionari publici şi 87 personal contractual.

Deşi noul statul aduce mai multe atribuţii, salariile rămân la fel. Un agent încadrat cu studii medii are un salariu de aproximativ 800 de lei.

„De mâine vom avea mai multe atribuţii, mai multe responsabilităţi. Totul se face în slujba cetăţeanului. Sperăm să fie mult mai bine din toate punctele de vedere, iar pe viitor să fim plătiţi pe măsura muncii depuse“, a spus agent Doru Dula, de la Poliţia Locală Alba Iulia.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite