Alba Iulia: Italiana învăţată pe băncile şcolii, paşaport pentru studiu în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Raluca Bozdog a primit premiul întâi din partea Centrului Cultural Italian din Alba Iulia
Raluca Bozdog a primit premiul întâi din partea Centrului Cultural Italian din Alba Iulia

O sută de elevi din ciclul primar de la Şcoala „Mihai Eminescu“ din Alba au fost premiaţi de consulul Italiei. Consulul onorific al Italiei la Alba, Gianfranco Fracarolo, nu exclude posibilitatea ca elevii care au absolvit cursuri de italiană să înveţe în viitor în Peninsulă.

Elevii de clasa a IV-a de la Şcoala „ Mihai Eminescu“ din Alba Iulia care urmează cursurile de italiană au rude, prieteni şi chiar părinţi stabiliţi în Italia.

Raluca Bozdog a primit, după primul semestru,  premiul întâi, în valoare de 100 de lei şi o carte cu texte de literatură şi filosofie, scrise atât în italiană cât şi în română, din partea Centrului Cultural Italian din Alba Iulia. 

„Am fost o singură dată în Italia şi limba lor mi s-a părut uşoară, frumoasă, aşa că m-am hotărât să o învăţ.  Sper ca data viitoare, când ajung acolo,  să mă descurc, să vorbesc limba lor. Am fost încurajată şi de părinţii mei, care au considerat că este bine să învăţ limba italiană“, a spus Raluca Bozdog, elevă în clasa a IV-C la Şcoala „ Mihai Eminescu“ din Alba Iulia.

„Îmi place italiana, este uşoară, se aseamănă cu limba română. Am rude în Italia şi chiar mă bucur că pot să comunic cu ele  în limba italiană. Mi-aş dori ca pe viitor să stau o perioadă mai lungă sau mai scurtă acolo, ca să cunosc mai bine cultura lor“, a mărturisit Bianca Lupea, elevă în clasa a IV-a B la Şcoala „ Mihai Eminescu“ din Alba Iulia.

Italiana va deveni materie de studiu

Atât profesorii cît şi reprezentanţii Centrului Cultural Italian din Alba Iulia speră ca de anul viitor să-i coopteze şi pe elevii de gimnaziu de la această şcoală în studierea limbii  italiene. În plus,  se intenţionează ca opţionalul de italiană să devină materie de studiu.

„Este foarte important că avem rezultate cu aceşti copii, italiana este o limbă tot mai mult folosită. Mulţi dintre elevii de clasa a patra au părinţii sau rude stabilite în Italia. Părinţii au fost foarte deschişi când s-a propus ca elevii de clasa a patra de la noi din şcoală să studieze italiana. Pe de altă parte şi copiii sunt foarte încântaţi că pot comunica cu părinţii şi rudele din Italia chiar în italiană“, a explicat Simona Londroman, profesor de limba italiană la  Şcoala „ Mihai Eminescu“din Alba Iulia.

„Copiii primesc la sfârşitul anului şcolar un atestat care dovedeşte că au învăţat limba italiană. Ţinând cont de numărul foarte mare de români care sunt stabiliţi în Italia, n-ar fi exclus ca aceşti copii de clasa a patra să înveţe în următorii ani chiar în şcolile din Italia. Oricum, până atunci cred că este un mare avantaj pentru ei că pot comunica în limba itlaiană cu părinţii sau prietenii care sunt dejà stabiliţi în Italia“, a declarat Gianfranco Fracarolo, consulul onorific al Italiei in Alba Iulia.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite