Alba Iulia: Ioan Popa este medaliat la olimpiada de muzică. Tânărul cântă la cinci instrumente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instrumentul preferat este saxofonul
Instrumentul preferat este saxofonul

Elev în clasa a IX-a la Grupul şcolar forestier Câmpeni, Ioan Popa este unul dintre tinerii care a adus judeţului Alba o serie de distincţii la concursurile şi olimpiadele şcolare.

Născut la: 23 decembrie 1994, Câmpeni, Alba
Studii: elev în clasa a IX-a la Grupul şcolar forestier Câmpeni
Familie: doi fraţi


Ioan Popa a obţinut în acest an şcolar locul I la olimpiada naţională de muzică, la secţiunea folclor. A impresionat comisia de evaluare print-o interpretare de excepţie la clarinet.

Rezultatele sale şcolare au fost recompensate de autorităţile judeţene cu o diplomă de excelentă. Festivitatea de premiere a avut loc pe data de 1 iunie la Sala Unirii din Alba Iulia. „A fost o atmosferă deosebită. Am primit diploma de excelenţă din partea prefectului Ştefan Bardan, ceea ce a fost o mare onoare pentru mine. M-am bucurat foarte mult pentru că m-am numărat printre elevii care au obţinut bune rezultate merituase“, a precizat Ioan Popa sau Nelu, cum îi spun prietenii. Acesta a obţinut şi un loc I la concursul naţional de muzică, alături de orchestra „Arieşul“ condusă de profesorul Gheorghe Bădău. 

Cântă la cinci instrumente

Ioan Popa a început să cânte la vârsta de 9 ani la fluier. Încă de pe atunci a fost inclus în orchestra „Arieşul“ din Câmpeni, alături de care a susţinut de-a lungul timpului zeci de spectacole în toată ţara. „Pasiunea pentru muzică a început cu o emisiune pe care am văzut-o la televizorv cu renumitul saxofonist Petrică Nicoară Sârbu. Mi-am dorit ca într-o zi să ajung şi eu ca el şi l-am rugat pe tata să mă dea la ore de muzică“, povesteşte Nelu.

În opt ani de studiu muzical a învăţat să cânte şi la caval, clarinet, taragot şi saxofon. „Cânt la mai multe instrumente deoarece îmi place să descopar ceva nou tot timpul. Pe această cale vreau să-i mulţumesc profesorului Bădău deoarece el m-a îndrumat pas cu pas“, a spus solistul instrumentist al orchestrei „Arieşul“. Spune că cel mai greu a fost să înveţe să cânte la clarinet, iar odată descifrate tainele acestuia este deschisă calea spre toate celelalte instrumente de suflat.

Instrumentul preferat este saxofonul

Nelu îşi petrece zilnic câte trei-patru ore în sala de repetiţii. Acum se axează pe studiul saxofonului, iar cel mai mult îi place să interpreteze jienele specifice zonei şi bihorenele.

De asemenea, Ioan Popa activează şi în formaţia „Papen“ din Câmpeni. „Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu în mijlocur unor oameni deosebiţi, pasionaţi de muzica populară şi uşoară. Alături de ei am participat la o serie de spectacole în Bucureşti, Craiova, Deva, Oradea. M-a impresionat mult un spectacol caritabil de la Teiuş, unde s-au reunit interpreţi din toată ţara pentru a ajuta de strângerea de fonduri pentru un copil ce se află în scaun cu rotile“, a mai spus saxofonistul.

Care este cea mai mare realizare de până acum?
I.P.: „Realizarea mea cea mai mare nu constă în premiile obţinute ci în faptul că am învăţat să cânt la mai multe instrumente. Muzica este viaţa mea, iar în viitor îmi doresc să urmez cursurile Academiei de muzică, şi totodată să ajung unul dintre cei mai buni instrumentişti din zona Munţilor Apuseni. Sunt conştient de faptul că acest lucru nu este posibil fără multă muncă şi ore de repetiţii. Îmi doresc ca la un moment dat să-mi câştig existenţa din muzică“.

Ai un costim popular aparte?
I.P.: „În cadrul orchestei Arieşul port o cămasă tradiţională care a aparţinut dirijorului Bădău în tinereţe. Este foarte frumos lucrată cu motive specifice zonei. Pe deasupra port o vestă care a fost confecţionată odată cu înfiinţarea orchestrei, în anul 1975 şi care s-a păstrat excepţional“.

Ce-i place: „Muzica este totul pentru mine. Majoritatea timpului liber mi-l ocup cu repetiţii, exersări sau ascultând anumite melodii. Atunci când las pentru câteva ore domeniul muzical la o parte, joc fotbal cu prietenii. Iubesc natura şi învăţ lucruri inedite la liceu unde studiez la profilul de protecţia mediului“.

Ce nu-i place: „Nu pot spune că există lucruri care să nu îmi placă cu adevărat. Pe cât este posibil mă orientez să fac doar ceea ce îmi place. Nu mă împac bine cu trezitul de dimineaţa şi cu oamenii care mint“.


Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite