Alba Iulia: Ioan Căldare, doctorul în instalaţii pasionat de epigrame

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cadru universitar şi autor de cărţi tehnice, Ioan Căldare se relaxează scriind epigrame acide la adresa năravurilor din straiţa umană. În familia sa specializarea în domeniul instalaţiilor a devenit tradiţie.

Data naşterii: 11 septembrie 1953, localitatea Şardu, judeţul Cluj
Educaţie: Facultatea de Construcţii şi Instalaţii din cadrul Universităţii Tehnice Cluj Napoca (doctor în instalaţii), Facultatea de Știinţe Economice din cadrul Universităţii Babes Bolyai Cluj Napoca.
Starea civilă: căsătorit, un băiat şi o fată, un nepoţel

Ioan Căldare este doctor inginer în instalaţii, verificator de proiecte pentru toate categoriile de instalaţii şi auditor gradul I pentru construcţii şi instalaţii. Fratele şi fiul său sunt tot ingineri în această ramură industrială. Mai mult, nepotul de doi ani al lui Ioan Căldare, vrea încă de pe acum să se facă inginer în instalaţii. „Cristian spune că vrea să se facă inginer ca bunicul, iar când mă vede cu geamantanul pregătit zice: «Iar pleacă bunicul la conferinţă de instalaţii»“, povesteşte zâmbind Ioan Căldare.

„Copile, cu învăţătura scapi de sărăcie“

În tinereţe a avut un prieten foarte bun, care l-a influenţat în a alege această profesie. „Era un tip foarte isteţ, cu simţul umorului, şi m-am dus împreună cu el la liceul de instalaţii din Cluj Napoca“, spune inginerul. Pe de altă parte, adaugă că,  născut într-o familie foarte săracă, nu a uitat niciodată povaţa pe care i-a dat-o tatăl său. Tata îmi spunea mereu: Copile, cu învăţătura scapi de sărăcie. Ţin mereu cont de acest sfat. Am 57 de ani şi învăţ permanent, pentru că şcoala îţi creează alte perspective, dar trebuie să fie un studiu continuu. Studenţilor le spun mereu că facultatea este doar prefaţa unui roman. Eu învăţ instalaţii de la vârsta de 12 ani şi tot nu ştiu multe lucruri“, afirmă şeful de lucrări universitare la catedra de Instalaţii de Construcţii din cadrul Universităţii „Transilvania“ Braşov.

Va publica o carte împreună cu cei doi copii ai săi

A publicat de-a lungul timpului peste 60 de articole în reviste de specialitate, lucrări prezentate, de asemenea, în conferinţe naţionale şi internaţionale. A scris două cărţi tehnice –„Ambiente termice moderate în clădiri“ şi „Instalaţii de încălzire cu tuburi radiante de joasă temperatură a incintelor cu volum mare“, carte, care este prima monografie apărută în ţară privind tehnica tuburilor radiante.

image

Mai are în lucru alte două cărţi, pe care speră să le finalizeze în acest an. „Este vorba de asigurarea calităţii în instalaţii, carte care particularizează problema calităţii în lucrările de instalaţii. La acest volum lucrez împreună cu copiii mei, cu Ioana, care este economist şi care va aborda tematica certificării sistemului de management al calităţii firmei, şi Ştefan, inginer în instalaţii  care va rezolva problema asigurării calităţii proiectelor şi execuţiei lucrării. Un al doilea volum va fi un curs de aparate termice“, precizează Ioan Căldare. În paralel, lucrează la o altă lucrare tehnică, mult aşteptată de specialişti, ce abordează tehnologia şi montarea instalaţiilor.

Un om cu un deosebit simţ al umorului, Ioan Căldare se destinde scriind epigrame. A publicat sute de epigrame într-un cotidian judeţean şi continuă să compună ironizând năravurile societăţii româneşti. „Am găsit o definiţie foarte frumoasă a poeziei - «Poezia este haina de sărbătoare a cuvântului». Nu mai ştiu cine a dat-o, dar mi-a plăcut foarte mult. Pornind de la această idee, am definit epigrama ca fiind esenţa tare a poeziei“, spune inginerul epigramist în opinia căruia umorul este o stare de spirit specifică oamenilor inteligenţi.

Cum comentaţi actuala situaţie a învăţământului românesc ?

I.C.: Este o atmosferă total necorespunzătoare în învăţământ şi un salariu de mizerie. După reducerea cu 25% a salariilor din sistemul bugetar, un asistent universitar va câştiga în jur de 700-800 de lei. Un inginer de instalaţii, dacă se angajează într-o firmă de proiectare, câştigă în jur de 4000 de lei. Și atunci cum să ai cei mai buni ingineri în învăţământ ?!

Care e cea mai mare realizare a d-voastră ?
I.C.: Familia. Am o nevastă credincioasă, serioasă, cântăm amândoi în corul bisericii din Petreşti, doi copii realizaţi, un nepoţel extraordinar şi un altul care e pe drum. Sunt foarte mulţumit. Noi, ca părinţi, nu putem decât să ne rugăm să-i ajute Dumnezeu, întrucât şi realizările noastre sunt rugăciunile părinţilor noştri. Credinţa la om este lucrul cel mai de preţ.

Ce-i place: „Îmi place mult să citesc, în special din scrierile lui Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Octacian Paler şi Dan Puric. Mă relaxez scriind epigrame. La oameni apreciez cinstea şi omenia.“

Ce nu-i place: „Mă deranjează foarte mult servilismul şi, mai ales, lipsa de atitudine şi reacţie a intelectualilor. Mă supără problemele elementare de ordine şi disciplină. Noi, românii, de aici trebuie să plecăm.“

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite