Alba Iulia: Horea Coteţ, poliţistul care descoperă fraudele economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horea Coteţ este unul dintre cei 20 de poliţişti din întreaga ţară care au fost avansaţi în funcţie înainte de termen cu ocazia Zilei Poliţiei Române, sărbătorită pe data de 25 martie. A fost avansat de la inspector principal de poliţie la subcomisar, în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din IPJ Alba

Născut la: 27 noiembrie 1976, la Câmpeni
Studii: Master în management la Universitatea Petroşani
Familie: căsătorit, o fiică


Pentru rezultatele excepţionale pe care le-a înregistrat ca şi inspector principal de poliţie în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, a fost promavat la gradul de subcomisar. Este singurul poliţist din Alba care a fost avansat în acest an înainte de împlinirea stagiului.

„Pentru gradul de subcomisar stagiul este de trei ani. Am fost avansat după doi ani. Este o recunoaştere a activităţii pe care am depus-o în cadrul serviciului împreună cu întreaga echipă. Nu ar fi fost posibil acest lucru fără sprijinul colegilor mei“, a precizat poliţistul.

Horea Coteţ a urmat cursurile facultăţii de ştiinţe economice, iar după absolvire a urmărit în permanenţă  organizarea unui concurs pentru încadrarea de personal extern în cadrul IPJ Alba. Şansa s-a ivit în anul 2002, când în urma unui astfel de concurs a obţinut un post la formaţiunea de investigare a fraudelor la poliţia din Câmpeni.

„Am admirat poliţiştii înainte de a face parte din acest sistem. Întotdeauna am considerat că sunt oameni care-şi ghidează meseria pe principiul într-ajutorării semenilor“, a spus subcomisarul. În anul 2005 a fost mutat în interesul serviciului la Alba Iulia, iar peste doi ani, în urma promovării unui concurs a fost numit şef de birou în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor.

Captură de 450.000 de ţigarete

Horea Coteţ are o pregătire temeinică în domeniu. A urmat cursuri de specializare la Institutul de Ordine Publică din Bucureşti şi a partipat la traininguri de formare profesională organizate în parteneriat cu instituţii din SUA, Belgia şi Olanda. Pe lângă cazurile de evaziune fiscală se ocupă şi de cele de contrabandă.

„În ultima perioadă am lucrat la o serie de cazuri axate pe comerţul ilegal şi contrabandă cu produse accizabile, în special ţigări, aceasta fiind una dintre priorităţile stabilite la nivel naţional. Ca şi modalităţi curente de ascundere a ţigărilor de către cei care le introduc în ţară prin sustragerea de la controlul vamal este metoda «capac». Ţigaretele sunt ascunse în mijloacele de transport sub alte produse“, a spus Coteţ.

El a precizat că majoritatea ţigărilor de contrabandă provin din Ucraina, Serbia şi Republica Moldova, unde preţului unui pachet este foarte mic. „Ţigaretele nu sunt contrafăcute. Din cazurile instrumentate de noi, preţul de vânzare al unui pachet, după introducerea în ţară, este de 7 lei. Cea mai mare captură a anului 2010 este de 450.000 de ţigarete“, a spus Horea Coteţ.      

Unde vă vedeţi peste zece ani?

H.C.: „Cu siguranţă că voi activa tot în acest domeniu deoarece este ceea ce mi-am dorit din totdeauna. Îmi place munca mea. Îmi doresc să performez în ceea ce fac. Mi-aş dori ca pe viitor să putem să intensificăm activităţile pentru obţinerea de rezultate cât mai bune pe linia combaterii evaziunii fiscale şi a contrabandei. Trebuie să menţinem o relaţia cât mai strânsă cu instituţiile care au atribuţii pe linia luptei împotriva acestor fenomene. De asemenea, consider că este necesar să îmbunătăţim calitatea actelor de cercetare penală şi finalitate judiciară“.

Cum vă petreceţi timpul liber?
H.C.: „Puţinul timp liber pe care îl am îl dedic familiei. Sunt unele momente în care familia trece pe planul doi în favoarea carierei profesionale. Cu toate acestea mă bucur de sprijinul şi înţelegerea lor“.

Ce-i place: „Îmi place să merg la pescuit, dar din cauza puţinul timp liber pe care îl am, folosesc undiţa destul de rar. Practic sportul, iar de câte ori am posibilitatea,  merg împreună cu prietenii şi colegii la un meci de fotbal sau tenis de masă. Ador călătoriile la munte şi prefer zona Apusenilor, deoarece acolo am originile. Este o zonă deosebit de frumoasă“.

Ce nu-i place: „Nu agreez dezordinea. Nu-mi place minciuna. Datorită experienţei acumulate, în majoritatea cazurilor îmi dau seama imediat decaracterul unei persoane. De-a lungul timpului ajungi un fin observator comportamentului uman şi îţi dai seama că o persoană minte în funcţie de mimică, gesturi şi modul în care abordează o anumită discuţie“.

image
Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite