Alba Iulia: Mită la Finanţe. Doi funcţionari şi un om de afaceri trimişi în judecată pentru corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Funcţionarii Ioan Sârbu şi Ioan Ispas la Curtea de Apel
Funcţionarii Ioan Sârbu şi Ioan Ispas la Curtea de Apel

Doi funcţionari de la Direcţia de Finanţe Publice şi un om de afaceri au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Alba Iulia pentru luare de mită respectiv dare de mită. Este vorba despre inspectorii fiscali Ioan Sârbu şi Ioan Ispas şi patronul firmei Europexpres SRL, Eugen Lepădat.

Prezentăm în continuare comunicatul de presă făcut public de DNA:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi:

SÂRBU MIHAIL-IOAN, consilier în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba-Biroul de control fiscal, arestat în altă cauză, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită,

ISPAS DĂNUŢ-IOAN, consilier în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba-Biroul de control fiscal, arestat în altă cauză, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită,

LĂPĂDAT EUGEN, administrator societate comercială, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 5 iunie 2009, Sârbu Mihai-Ioan şi Ispas Dănuţ Ioan, în calitate de consilieri în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba - Biroul de control fiscal, au acceptat promisiunea primirii sumei de 5.000 lei, iar la data de 10 iunie 2009 au primit efectiv suma respectivă de la inculpatul Lăpădat Eugen, spre a-şi îndeplini în mod defectuos un act legat de atribuţiile de serviciu.

Concret, în schimbul sumei primite, cei doi funcţionari publici au consemnat în actul de control că societatea comercială administrată de mituitor are de plătit bugetului de stat obligaţii fiscale în cuantum substanţial mai redus decât cel ce reieşise în urma controlului, şi anume 2.153 lei în loc de 140.000 lei. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Alba.

Ioan Sârbu şi Ioan Ispas sunt arestaţi preventiv în dosarul "Pomponio", alături de directorul adjunct Ioan Dobra şi şeful de serviciu Dorin Conţan. Toţi patru sunt acuzaţi că au sprijinit grupul infracţional de la societatea Pomponio, care ar fi prejudiciat bugetul de stat cu suma de 2,2 milioane de lei.

Firma Europexpres SRL deţine în Alba Iulia benzinăriile Europa, restaurantul şi baza sportivă Mureşul. Administrează, de asemenea, o carieră de piatră în Zlatna.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite