Alba: Bărbat reţinut pentru tentativă de omor. L-a înjunghiat pe presupusul amant al soţiei
0Un bărbat de 29 de ani din Săsciori a fost reţinut ieri de poliţişti pentru 24 de ore pentru tentativă de omor calificat. Nicolae Ursu l-a înjunghiat pe un presupus amant al soţiei.
Incidentul a avut loc pe o stradă din satul Sebeşel, în timp ce victima a oprit autoturismul în care se afla pentru a vorbi cu soţia agesorului, Rodica Ursu.
„Pe fondul geloziei, l-a lovit pe Gheorghe Ursu, de 44 de ani, cu un briceag în zona braţului stâng şi a toracelui. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Sebeş unde i-a fost stabilit diagnosticul plăgi prin tăiere la nivelul braţului stâng şi hemitoracelui stâng“, se afirmă într-un comunicat de presă al IPJ Alba.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a luat măsura reţinerii pentru o periadă de 24 de ore urmând ca în cursul zilei de azi, agresorul să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunilor de “tentativă de omor calificat” şi „portul ilegal al cuţitului”.