Alba Iulia: Andra Maria Crăciun este campioană naţională la kata

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andra Crăciun a câştigat numeroase concursuri
Andra Crăciun a câştigat numeroase concursuri

Andra practică artele marţiale de peste doi  ani, iar până acum, luptătoarea a reuşit să se remarce la diverse concursuri de profil, organizate în ţară.

Andra Maria Crăciun este elevă în clasa a clasa a V-a la Şcoala Generală „Ovidiu Hulea“ din oraşul Aiud.  Pentru că de mică i-a plăcut mişcarea părinţii au îndrumat-o spre karate.

„Am început să practic artele marţiale în toamna anului 2008, mai exact la sfârşitul lunii noiembrie, în cadrul Clubului Sportiv Dojokan Activ din Aiud“, spune tânăra.

Locul întâi la Cupa României

Tânăra spune că şi familia sa are sportul în sânge. „Am o familie care este deschisă  spre orice activitate sportivă.  Bunicul meu a făcut box de performanţă şi era un împătimit al şahului. Şi părinţii mei fac mişcare ori de câte ori au ocazia“, mărturiseşte Andra.

Anul trecut, Maria a avut curajul să intre în prima ei competiţie şi să se lupte. „Prima mea competiţie a fost în  vara anului 2009,  la Cupa Dojokan,  organizată la Aiud,  unde am acumulat multă experienţă. Următoarele competiţii m-au pregătit pentru success.  Perseverenţa a fost cuvântul de ordine. Acum nu lipsesc de la niciun antrenament“,  a subliniat  sportiva.

Tânăra din Aiud s-a remarcat la concursurile de karate organizate în ţară. Luna trecută, la Cupa României la Karate, organizată la Braşov, a obţinut locul 1 la Kata, categoria 11-12 ani. „Fac antrenament de două ori pe săptămână, iar atunci când se apropie competiţiile,  avem antrenamente de pregătire care sunt foarte grele şi specifice pentru competiţia care va urma", a declarat karatista.

Îi place să lupte cu băieţii

Andra are acum  centura  galbenă la kata, iar cea mai mare dorinţă a ei este să o obţină pe cea neagră. Nu se dă înapoi nici de la luptele cu băieţii. „La sală sunt mai mulţi baieţi, asa că vrând-nevrând trebuie să mă antrenez cu ei.  Atunci când lupt cu ei trebuie să fiu şi mai puternică, pentru că băieţii sunt mai greu de învins. În confruntările cu fete mi-e milă să lovesc", mărturiseşte campioana.

andra crăciun

Sportiva spune că antrenamentele de la sală îi formează caracterul şi îi dau îndemânare. Pe lângă karate, Andra practică skateboardul, patinajul, baschetul,echitaţia şi înnotul.

De ce ai ales artele  martiale?
A.C.: „Instructorul de karate locuieşte în vecinătatea noastră  şi este prieten cu părinţii mei. M-a incurajat spre acest sport care din păcate este singurul din oraş, unde se poate face la nivel de performanţă..Cu timpul însă m-a atras foarte mult şi nu pot să-mi imaginez o săptamână fără antrenamente de kata. Bucuria este cu atât mai mare, atunci când se apropie competiţiile sportive“.

Pentru ce competitie te pregatesti acum?
A.C.: „Anul competitional s-a terminat, însă în luna ianuarie 2011 va fi Cupa Mickey Mouse, organizată la Floreşti, Cluj. Visul meu e să excelez din nou la anul, când va fi Campionatul European de copii, organizat la Gyo, în Ungaria. Sper să fac o figură frumoasă acolo, o să am timp să mă pregătesc foarte bine. Cu siguranţă se vor prezenta sportivi de elită, dat fiind nivelul competiţional“.

Ce-i place: „Sunt pasionată de literatura română, citesc ori de câte ori am ocazia, o carte bună, pe lângă cele din bibliografia obligatorie de la şcoală.  Pe plan sportiv,  karatele sunt sportul meu de suflet şi vreau să depun toate eforturile, ca să fac performanţă. În timpul liber, ca orice elev de vârsta mea,  îmi face plăcere să mă joc cu prietenii“

Ce nu-i place: „Nu-mi place să mi se facă sa fiu certată, prefer să mi se spună lucrurile pe un ton elegant şi încerc să repar ceea ce am greşit. Îmi displace să am ân jurul meu oameni care fac observaţii la adresa mea sau a altora, care observaţii, fără să-şi analizeze propriul comportament. Îmi place să citesc, să aflu lucruri cât mai interesante, dar nu să  tocesc lecţiile, indifferent ce materie este“

Născută: 30 septembrie 1999, la Aiud
Studii: Elevă la Şcoala Generală nr. 1 , Aiud

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite