Alba Iulia: Amenzi, un dosar penal şi o interdicţie de acces la meciuri după „U“ – Steaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru pesoane au fost sancţionate de forţele de ordine, aseară, după meciul dintre Steaua Bucureşti şi Universitatea Cluj. Un tânăr din Blaj s-a ales cu dosar penal pentru că a intrat pe stadion deşi avea interdicţie.

Astfel, C. Georgică, în vârstă 39 de ani şi H. George, în vârstă de 27 de ani, ambii domiciliaţi în municipiul Bucureşti, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei.

Aceştia au fost surprinşi în preajma stadionului în timp ce încercau să revândă un număr de şapte bilete de acces la meciul de fotbal dintre F.C. Universitatea Cluj şi F.C. Steaua Bucureşti. Documentele de acces menţionate au fost ridicate în vederea confiscării;

B.P. Teodor, în vârstă de 17 ani, domiciliat în municipiul Cluj Napoca, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei, deoarece a provocat şi participat la un scandal în incinta arenei sportive.

Totodată, în cazul acestuia, a fost dispusă şi măsura de sancţionare complementară concretizată în interzicerea accesului la toate meciurile de fotbal din cadrul Ligii I, pe o perioadă de un an;

Pe numele tânărului P. Gheorghe, în vârstă de 25 de ani, din Blaj, au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, deoarece a fost depistat în interiorul stadionului “Cetate”, cu toate că se află în curs de executare a unei sancţiuni de interzicere a accesului la jocuri şi manifestări sportive.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite