Alba: Investiţie de 80.000 euro la Aiud. Ştrandul se transformă în patinoar
0Pe timpul sezonului rece, ştrandul din Aiud se transformă în patinoar. Iniţiativa apartine municipalităţii în colaborare cu societatea Agrochim SRL. Lucrările de amenajare au demarat deja pentru ca patinoarul să fie deschis pe data de 1 decembrie.
Acesta se va întinde pe o suprafaţă de 600 metri pătraţi.
Valoarea investiţiei este de aproximativ 80.000 euro.
Banii vor fi utilizaţi pentru ca de anul viitor, ştrandul să devină multifuncţional. El va funcţiona în toate cele patru anotimpuri, deoarece primăvara şi toamna se va transforma în teren de fotbal.
„Este o foarte bună idee de a transforma ştrandul într-un loc de agrement, multifuncţional şi accesibil aiudenilor tot timpul anului“, a declarat Mihai Horaţiu Josan, primarul municipiului Aiud.