Alba: „Imnul multipleţilor“ va răsuna de ziua surorilor Danciu din Aiud
0
Multipleţii din toată ţara vor avea un imn al lor. „Imnul multipleţilor“ va fi lansat în premieră la Aiud. Cântecul este compus de Ionela Danciu, mama tripletelor Alesia, Andrada şi Luana. Cântecul va fi intonat de peste 50 de copii ai grupului folk „Melodis“.
Imnul va fi lansat pe data de 4 decembrie, de ziua surorilor Danciu, care vor împlini patru ani. Cu această ocazie, Ionela îi invită pe toţi multipleţii şi părinţii acestora la eveniment, care se vrea a lua anvergura unei „Zile naţionale a multipleţilor“.
Imn reprezentativ
„Imnul multipleţilor“ conţine patru strofe şi un refren iar versurile exprimă etapele prin care a trecut familia Danciu până când a învins justiţia în ceea ce priveşte acordarea indemnizaţiei pentru fiecare copil născut.
„Imnul este structurat pe trei părţi. Fiecare coincide unei anumite perioade, trecut, prezent şi viitor. După ce am trecut prin trei ani şi jumătate de muncă şi de indiferenţă din partea autoriţăţilor şi nu numai, mi-a fost uşor să scriu aceste versuri. Ele exprimă o realitate, dar şi bucuria unei reuşite“, a spus Ionela Danciu.
Imnul este interpretat de aproximativ 50 de copii ai grupului folk „Melodis“, coordonaţi de profesorul Marius Moga din Aiud. Acesta s-a ocupat şi de compoziţia muzicală a cântecului. Copiii de la Melodis au repetat toată săptămâna trecută, iar zilele acestea imnul va fi finisat şi pus pe suport audio.
„Membrii grupului vor fi prezenţi la eveniment, ei vor fi îmbrăcaţi în bluze şi tricouri albe, iar trei dintre aceştia vor purta veşminte în culorile drapelului naţional. Vrem să dăm o însemnătate aparte acestui eveniment“, a mai spus mama tripletelor. Aceasta a precizat că evenimentul din acest an va sta sub semnul sloganului multipleţilor: „Voi ne luaţi din drepturile copilăriei, noi (nu) vă vom plăti pensiile“.
Peste 35 familii cu multipleţi din toată ţara
La evenimentul din data de 4 decembrie sunt aşteptate să participe 35 familii din ţară cu gemeni şi tripleţi. Se vor reuni multipleţi din Alba Iulia, Sebeş, Blaj, Turda dar şi familii din Bucureşti, Botoşani, Caraş Severin şi Craiova, care au fost alături de familia Danciu în protestele şi mitingurile organizate pentru obţinerea indemnizaţiei pentru fiecare copil în parte şi nu pentru o naştere, aşa cum prevedea legislaţia.
„Familiile care au pus umărul la schimbarea legislaţiei vor fi premiate de către primarul din Aiud. De asemenea, Moş Crăciun va veni cu daruri pentru cei mici, iar actorii de la Teatrul Prichindel le vor pregătii surprize“, a precizat Ionela Danciu.
În data de 9 iulie, în urma unei decizii a instanţei de judecată, familia Danciu a primit suma de 36.500 de lei, bani primiţi retroactiv reprezentând indemnizaţia suplimentară de 600 de lei pentru fiecare copil născut.
Refrenul „Imnului multipleţilor“: „Am reuşit, să-i obligăm/ Ostilităţi să-nlăturăm,/ Avem o zi a multipleţilor,/ La multi ani, de ziua lor!“