Alba: Ilie Carabulea, cel mai bogat sibian, învinuit în dosarul de corupţie al procurorului Florin Apostu. A dat şpagă o maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Omul de afaceri Ioan Carabulea, cel mai bogat sibian conform Forbes 500 Miliardari, cu o avere de 200 de milioane de euro, este învinuit în dosarul de corupţie al prim-procurorului Parchetului de pe lângă judecătoria Sibiu, Florin Apostu.

Informaţia a fost confirmată de avocatul Viorel Jidveian, care îl apără pe Apostu.  „Este acuzat că i-ar fi dat drept mită o maşină domnului procuror şef. Carabulea va fi chemat luni, la ora 9.00, la DNA Alba Iulia, în calitate de invinuit. Şi colegul nostru Nicolae Ucă, avocat din Sibiu, este învinuit şi va fi chemat miercuri la DNA Alba Iulia“, a spus Viorel Jidveian. Cu o avere de 200 de milioane de euro, Carabulea este cel mai bogat om din Sibiu.

Avocatul a completat că procurorii au formulat un număr de 12 acuzaţii. „Este o cauză complexă, delicată, sunt foarte multe capete de acuzare: luare şi dare de mită, şantaj, fals, mai multe. Câte vor fi reţinute e discutabil. Sunt mulţi invinuiţi în dosar“, a afirmat Jidveian. În schimbul mitei, procurorul intervenea pentru a rezolva diferite dosare în care erau cercetate persoanele învinuite.

La rândul său, procurorul Florin Apostu a spus că în situaţia arstării preventive nu va formula recurs. „Indiferent ce soluţie se va da eu nu voi face recurs. Sunt multe acuzaţii, 12, nu se justifică, sunt apă de ploaie. Dar mai bine ne judecăm pe fond. Ar fi bine, dacă se va emite mandat pe 29 de zile, să intrăm pe fond. Acuzaţiile nu se justifică, au făcut doar nişte înregistrări,niciun martor nu probeaza, ceva de râs“, a spus Florin Apostu.
Instanţa de judecată a rămas în pronunţare şi urmează să dea soluţia astăzi până la ora 17.00.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite