Alba: Generaţia „Din nou acasă“ are probleme cu limba română şi matematica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Limba română şi matematica sunt disciplinele care dau mari bătăi de cap copiilor care au învăţat în străinătate. Adaptarea la sistemul de învăţământ românesc durează cel puţin un an şcolar. Conform statisticilor în Alba s-au întors de la începutul anului şcolar, 93 de elevi. Cei mai mulţi, 66, au revenit din Spania.

Au studiat în şcoli din străinătate nu pentru că ar fi fost un moft al părinţilor, ci pentru că aceştia au vrut să-i aibă apropape cât timp au muncit peste hotare. Majoritatea elevilor au plecat de la vârste fragede, aşa că nu au avut nicio tangenţă cu sistemul de învăţământ de la noi.

„Am luat meditaţii la limba română şi matematică“

Andreea a revenit la Şcoala „Avram Iancu“ din Alba Iulia, după aproape opt ani de studiu  în Spania. S-a întors alături de părinţi.

„Când m-am întors în România am întâmpinat probleme la limba română, atât la gramatică, cât şi la literatură. Nu aveam un vocabular adecvat, vorbeam două cuvinte în spaniolă, două în română. A fost foarte greu. Abia după o jumătate de an am început să mă obişnuiesc cu şcoala de aici. Am avut mult de recuperat şi la matematică, am făcut multe ore suplimentare gratuit. Nici acum nu mă descurc foarte bine", a povestit eleva de clasa a VIII-a.

Tânăra spune că după finalizarea gimnaziului se va întoarce în Spania alături de părinţi şi va continua acolo studiile liceale.

În aceeaşi clasă cu Andreea învaţă şi Ana, care a plecat în Spania la vârsta de 10 ani. După trei ani s-a întors împreună cu părinţii în România.
„Limba română şi matematica au fost disciplinele la care am avut lipsuri după ce m-am întors din Spania. Ar fi trebuit să mă înscriu direct în clasa a VIII-a, dar împreună cu părinţii am hotărât să urmez clasa a VII-a, pentru că aveam multe de recuperat. De asemenea, mi-a fost foarte greu cu sistemul de ascultare aproape zilnic, care se practică aici. Acolo erau evaluări scrise, care se repetau la câteva săptmâni, era mai uşor“, a completat Ana, elevă întoarsă din Spania.

Cer ajutorul psihologului

Potrivit psihopedagogilor, programul, curricula, regulile de ordine interioară şi comportamentul profesorilor la clasa i-au derutat mai mult decât faptul că nu cunoşteau decât puţin limba română.

„În general aceşti elevi au probleme de adaptare, ei vin dintr-o altă cultură, unde altele sunt valorile decât la noi. Ei au venit cu o imagine de sine foarte bine dezvoltată, lucru care i-a şi ajutat să treacă peste probleme. Unii mi-au spus că acolo pauzele erau mai lungi, lecţiile pentru următoarea zi erau pregătite la şcoală. Noi îi ajutăm să se integreze în societate şi individual în grupul de elevi“, a explicat Ildiko Szilaghi, psihopedadgog la Şcoala Avram Iancu din Alba Iulia.

Toţi copiii stranierilor au nevoie de acordul Ministerului Educaţiei pentru înscrierea în şcolile româneşti.

Conform statisticilor în Alba s-au întors de la începutul anului şcolar, 93 de elevi. Cei mai mulţi, 66, au revenit din Spania.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite