Alba: Companii din şase ţări vor să cumpere exploatarea minieră Cupru Min Abrud
0Ministerul Economiei vinde pachetul majoritar de acţiuni la exploatarea minieră din Munţii Apuseni. La Roşia Poieni, unde se găseşte cariera exploatării, se află 60 la sută din rezerva de cupru a României. La firma de stat lucrează acum 460 de oameni.
Exploatarea minieră Cupru Min Abrud devine din ce în ce mai interesantă pentru potenţialii investitori. Aceasta în condiţiile în care se apropie termenul până la care trebuie scoasă la privatizare de Ministerul Economiei, ca urmare a unei înţelegeri cu Fondul Monetar Internaţional.
Societatea deţinută în întregime de stat trebuie să fie privatizată până în luna mai 2011.
În proces de evaluare
În această perioadă se depun scrisori de intenţie de către companiile care doresc să participe la procesul de privatizare. Surse oficiale susţin că există depuse astfel de documente din parte unor investitori din Elveţia, Austria, Canada, Australia şi Rusia. De asemenea, Asociaţia Salariaţilor din cadrul societăţii este interesată de cumpărarea acţiunilor.

La Ministerul Economiei au fost înregistrate încă din 2010 două scrisori de intenţie, din partea firmei Minerals and Metals Group Australia şi din partea companiei Barrick Gold Corporation Romania, cu acţionari din Canada. Procedura după care va fi vândută exploatarea minieră este licitaţia cu strigare.
„Nu am închieat încă procesul de evaluare a activelor societăţii în vederea stabilirii unui preţ minim de la care va porni licitaţia. Privatizarea este o soluţie corectă, din moment ce statul român nu mai poate investi bani în retehnologizarea mineritului“, a spus directorul Cupru Min SA, Nicolae Victor Pavel.

Procedura de vânzare a unui pachet majoritar de acţiuni se va derula prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), din cadrul Ministerului Economiei, care a încheiat în luna ianuarie un contract de consultanţă juridică în procesul de pregătire şi derulare a privatizării Cupru Min cu societatea profesională de avocatură „Boştină şi Asociaţii“.
Rezervă de 900.000 tone de cupru
Reprezentanţii OPSPI estimează să obţină de pe urma vânzării Cupru Min SA aproximativ cinci milioane de euro. Zăcământul de la Roşia Poieni este estimat la 900.000 de tone (60 la sută din rezerva României de cupru), lucru care permite continuarea exploatării pe o perioadă de cel puţin 20 de ani.
La Cupru Min Abrud lucrează în prezent 460 de muncitori. Exploatarea mineră a mai fost propusă de două ori pentru privatizare, în 2008 şi 2009, dar procedurile nu s-au finalizat din lipsă de oferte concrete.
„Chiar dacă în anul 2010 unitatea minieră din Abrud a înregistrat un profit de 19 milioane lei, datoriile istorice acumulate pentru plata energiei electrice de peste 14 milioane de euro sufocă societatea, care nu poate investi în modernizare“, a completat directorul Nicolae Pavel.