Alba: FOTO Artefacte dacice de la Sarmizegetusa Regia, descoperite de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 44 de artefacte dacice au fost recuperate de poliţiştii din Alba şi Hunedoara. Ciocanele, topoarele şi săpăligile, vechi de peste 2.000 de ani vor fi duse la Muzeul Unirii din Alba Iulia pentru cercetări. Piesele de patrimoniu naţional au fost sustrase de o echipă de braconaj din situl de la Sarmizegetusa Regia. Pe piaţa neagră, valoarea acestora este de peste 20.000 de euro.

UPDATE: „Acest caz fericit de recuperare a patrimoniului naţional este datorat acţiunii profesioniste a poliţiei judiciare din Alba şi Hunedoara. A fost o acţiune pregătită din timp, concretizată ieri, când a fost momentul potrivit. Bunurile au fost ridicate de la o persoană care a acceptat să le predea şi ele vor fi depuse la Muzeul Naţional al Unirii“, a spus Augustin Lazăr, procuror general adjunct la  Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

image

Persoana respectivă este Z.M., de 54 de ani, din Orăştie, judeţul Hunedoara, cercetată într-un dosar sub aspectul comiterii infracţiunii de „nerespectare a regimului de ocrotire a unor bunuri”. Poliţiştii au efectuat un control asupra autoturismului acestuia precum şi la sediul societăţii comerciale a acestuia situată pe raza municipiului Orăştie.

image

<!--[if gte mso 10]>

„Uneltele din fier masiv provin cu siguranţă dintr-un atelier meşteşugăresc localizat în zona Munţilor Orăştiei, în imediata apropiere a Cetăţii de la Sarmizegetuza Regia. Sunt cunoscute anterior prin cercetările sistematice astfel de descoperiri, însă nu de amploarea aceasta. Sunt 44 de artefacta în stare de conservare foarte bună. Interesant şi foarte important în cadrul realizării expertizelor şi a datării tehnice şi ştiinţifice pe care le vom face pe aceste piese este desa frecvenţă pe piese a însemnului de meşter, a poansonului care este o marcă care indică foarte clar că ele aparţin unuia şi aceluiaşi depozin, de indică faptul că sunt realizate de un meşter care probabil s-a ocupat şi cu realizarea podoabelor de aur şi argint în regatul dacic“, a spus Marius Ciută, inspectorul pe probleme de patrimoniu din cadrul IPJ Alba.

image

Artefactele au fost recuperate ieri de poliţişti.

Acestea au aceeaşi ştanţă identificată şi pe brăţările dacice.

Piesele de patrimoniu au fost ridicate în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

image

„Cu ocazia percheziţiei la sediul unei firme din Orăştie au fost identificate un număr de 44 artefacte de origine dacică, unelte şi arme din fier,12 topoare cu braţe în cruce, 23 săpăligi de formă trepezoidală cu gaură de înmănuşare, 3 tesle de diferite dimensiuni, 2 ciocane masive de formă paralelipipedică, o coasă fragmentară, un capăt de unealtă agricolă cu gaură de înmănuşare, o secure cu semn de poanson, o dăltiţă îngustă de formă dreptunghiulară, bunuri ce aparţin Patrimoniului Cultural Naţional, cel mai probabil categoriei Tezaur“, a precizat Luminiţa Prodan, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite