Adrian Măcinic aleargă suta de metri în 12 secunde

Adrian Măcinic a făcut, cu rezultate de excepţie, atletism, haltere şi rugbi. Este la ora actuală triplu campion balcanic la categoria veterani, în probele de viteză.

Profil:
Data naşterii: 22 august 1951, Alba Iulia
Educaţie: Şcoala de antrenori Bucureşti, specialitatea rugbi
Starea civilă: căsătorit, doi băieţi

Sportiv prin definiţie, albaiulianul Adrian Măcinic a obţinut la 7 ani prima distincţie în atletism, sport pe care îl practică şi acum, cu mare succes, la categoria veterani. La vârsta de 58 de ani, Adrian Măcinic aleargă suta de metri în 12 secunde. „Prima diplomă am obţinut-o la atletism, pe când aveam 7 ani, iar ultimele medalii le-am cucerit, tot la atletism, peste o jumătate de secol, la 57 de ani“, povesteşte sportivul. Anul acesta nu a aprticipat la campionatele de atletism pentru veterani, întrucât a fost accidentat, dar în 2008 a obţinut titlul de triplu campion balcanic la probele de 100 de metri, 200 de metri şi ştafeta 4X100 de metri.

Între primii trei halterofili ai ţării

A concurat întotdeauna pe principiul de a câştiga, nu doar de dragul participării. A fost campion naţional de juniori la atletism (probele de 60 şi 100 de metri), dar ulterior s-a orientat spre haltere, întrucât în Alba Iulia atletismul se afla la acea vreme într-un con de umbră. A făcut haltere circa patru ani de zile, perioadă în care s-a clasat între primii trei halterofili ai ţării, la categoria sa de greutate. „Aveam rezultate bune. Concuram la categoria 67,5 kg. şi împingeam peste 155 kg. La stilul smuls ridicam 110 kg., iar la stilul aruncat 145 kg.“, îşi reaminteşte Adrian Măcinic. Din cauza unor dureri la spate, a fost nevoit să renunţe la haltere şi s-a reîntors la atletism. A ajuns în scurt timp campion naţional la 60 de metri şi vicecampion naţional în proba de 100 de metri.

„Rugbi mi-a plăcut cel mai mult“

Alerga pe atunci în 10,4 secunde suta de metri şi-l bătea în ţară doar vestitul sprinter Claudiu Şuşelescu, pe care l-a învins însă în proba de 60 de metri. „La testele de dinaintea campionatelor naţionale, am obţinut cele mai bune rezultate. Un simplu exemplu să vă dau – am sărit de pe loc 3,10 metri“, mai afirmă sportivul veteran. La un moment dat a fost atras şi de rugbi, la echipa Constructorul, formaţie în prima ligă naţională. „La început nu mi-a plăcut în mod deosebit rugbi, dar acum îl mănânc pe pâine. Dintre rugbi, haltere şi atletism, rugbi mi-a plăcut cel mai mult“, ne destăinuie sportivul. A început ca aripă, apoi centru, n-a prea jucat uvertură şi apoi s-a format ca jucător în linia a treia. A evoluat în prima divizie la Constructorul Alba Iulia şi Metalurgistul Cugir. Mai târziu, a fost antrenor de rugbi la ambele echipe la care a evoluat, dar şi la Colegiul Militar „Mihai Viteazul“ din Alba Iulia, cu rezultate deosebite. Nu degeaba este cunoscut ca simbol al sportului albaiulian.

De ce v-a plăcut rugbi cel mai mult ?
A.M.: „Îţi dă de toate, în sensul că eu sunt de felul meu mai efervescent, mai temperamental. Ei, la un meci de rugbi le aveam pe toate, şi forţă, şi alergare, şi determinare. După un meci de rugbi, mă descărcam, veneam acasă stors de energie, dar mulţumit.“

Ce rezultate aţi avut ca antrenor de rugbi ?
A.M.: „În primul an de antrenorat, am dus Constructorul, echipă de divizia a doua pe atunci, până la barajul de promovare. Anul următor am intrat în prima divizie, unde am rămas până când echipa s-a desfiinţat, fiind la acea vreme între primele patru clasate. Am avut patru jucători care au jucat la naţională şi ulterior în campionate din Franţa şi Italia.“

Ce-i place: „În afară de sport, îmi place muzica populară, în general muzica ambientală. La oameni apreciez caracterul puternic, îmi plac persoanele care nu se învârt după deget. Respect oamenii întreprinzători, care au spirit de iniţiativă.“

Ce nu-i place: „Mă deranjează minciuna, neseriozitatea şi oamenii care bravează, se dau grozavi. Îmi displac persoanele care nu-şi asumă responsabilităţi, preferă delăsarea în locul iniţiativei.“