Alba Iulia: Adevărul la minut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alba Iulia: Adevărul la minut
Alba Iulia: Adevărul la minut

Alte ştiri din Adevărul de seară de astăzi, ediţia de Alba Iulia.

Dependenţa de alcool în atenţia sociologilor

La Universitatea “1 Decembriea 1918” din Alba Iulia va fi organizată în această lună, în perioada 28-29 august, o conferinţă internaţională pe o temă de actualitate, “Alcoolismul şi implicaţiile sociale”. Cu ocazia acestei întâlniri mai mulţi sociologi vor prezenta lucrăi în care vor sublinia efectele sociale determinate de dependenţa de alcool.


Automat de cafea


Consiliul Judeţean Alba a transmis dreptul de administrare a unui imobil Direcţiei Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Alba. Hotărârea a fost luată pentru ca în clădirea direcţiei să se poată instala un automat de cafea, ceai şi băuturi răcoritoare.


Grenadă din al doilea Război Mondial

Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de pompieri Alba Iulia a ridicat şi transportat în condiţii de siguranţă, o grenadă defensivă descoperită în localitatea Măgina, din apropierea municipiului Aiud. Muniţia, din al doilea Război Mondial, a fost găsită în urma unor lucrări ăe strada principală din localitate.


Programul Catedralei Reântregirii Neamului

Catedrala Reântregirii Neamului din Alba Iulia este deschisă de luni până vineri între orele 6.30-22.00, iar sâmbăta şi duminica între orele 7.00-22.00 pentru turiştii care doresc să viziteze Centtrul eparhial. Catedrala este deschisă şi albaiulienilor care doresc să se roage în această biserică.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite