Abrud, oraşul în care 2.000 de apartamente se încălzesc cu lemne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare iarnă, Abrudul se transformă într-un depozit uriaş de lemne, ca urmare a cantităţilor mari de combustibil amplasate pe domeniul public. În toate apartamentele din oraş au fost instalate sobe şi teracote, iar hornurile au fost scoase prin acoperiş sau prin pereţii exteriori.

Oraşul Abrud din Munţii Apuseni este pe timpul iernii „asaltat“ de grămezile de lemne care sunt depozitate printre blocuri. În lipsa altor soluţii, toate cele 2.000 de apartamente din oraş sunt încălzite cu lemn.

Lemne în magazie, în balcon sau în parcare

Oamenii au ales soluţii dintre cele mai inedite pentru a depozita materialul ce este folosit drept combustibil. Cei care au avut posibilitatea şi-au construit magazii pe lângă blocuri, alţii le pun în balcoane, în timp ce unii le depozitează chiar şi în casa scării de la bloc. Cei mai mulţi însă le aranjează în grămezi mari lângă bloc, de unde la transportă, ulterior, cu sacul în apartament.

Fiecare bloc are mai multe hornuri, unele scoase efectiv prin peretele exterior. În general, hornurile au fost amenajate pe vechile aerisiri ale clădirilor. Este soluţia la care au ajuns proprietarii apartamentelor pentru a nu îngheţa de frig. Vechile centrale din oraş nu mai funcţionează de peste 10 ani de zile.

Subvenţii doar pentru o lună

„Asta este situaţia la noi în oraş. Cumpărăm lemnele încă din vară ca să se usuce. Cu 1.000 de lei reuşim să încălzim un apartament cu două camere aproape toată iarna. Am amenajat sobe şi teracote în camere şi ne descurcăm. Acum cu frigul ăsta e mai greu, pentru că blocurile sunt vechi şi nu am avut bani să izolăm apartamentul“, a spus Marinela David, care locuişte într-un apartament de pe strada Aleea Trandafirilor.

Azi-dimneaţă, la Abrud, mercurul termometrelor a arătat -19 grade Celsius. O importantă parte dintre proprietarii de apartamente sunt şomeri sau depind de ajutorul social, respectiv subvenţia pentru încălzire acordată de primărie. „Am primit subvenţia doar pe o lună de zile, în luna noiembrie din anul trecut. Mai am şomaj pentru două luni, 600 de lei pe lună. Abia reuşim să scăpăm de iarnă. Nu ştiu ce o să ne facem dupa aceea“, a afirmat Dan Vesa, care deţine un apartament pe strada Florilor.

O singură asociaţie de proprietari

Primăria oraşului oferă o parte din lemnele pentru încălzire din suprafaţa de 600 de hectare de pădure pe care o deţine în proprietate. „Avem 700 de cereri pentru subveţie. Nu am primit banii de la buget decât pe o lună. Pe cei care nu se descurcă îi ajutăm cum putem. Le mai oferim lemne pentru o perioadă de timp“, a spus primarul Tiberiu Raţiu.

Primarul a completat că este nevoit să accepte depozitarea lemnelor pe domeniul public pentru că nu există altă soluţie. Din cele 2.000 de apartamente, doar 30 s-au constituit într-o asociaţie pentru a beneficia de finanţare în scopul izolării termice. De asemenea, doar cinci astfel de locuinţe au fost izolate pe cont propriu de către proprietari.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite