Alba Iulia: Vasile Todea - din nou director la APM Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Todea revine la conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba după o pauză de trei luni. A fost demis din funcţie la începutul lunii martie 2009 după ce a pierdut un proces cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, la Curtea de Apel Alba Iulia.

Locul directorului Vasile Todea a fost luat de inginerul Dimitrie Clepan, care, la rândul său, a mai deţinut postul în perioada 1998 – 2004. La scurt timp după numirea în funcţie, Dimitrie Clepan a decedat iar postul a devenit din nou vacant. Postul de director coordonator al APM Alba aparţine PDL, iar Vasile Todea face parte din acest partid. Noul director va fi instalat oficial în funcţie joi, 25 iunie 2009.

Procesul de judecă la ICCJ

Revenirea acestuia are loc în condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a pronunţat o soluţie în procesul dintre cele două părţi. Următorul termen de judecată este programat pentru 30 iunie 2009.  Pocesul vizează starea de incompatibilitate în care s-a aflat Vasile Todea, atunci când societatea la care este unic acţionar iar soţia lui administrator, SC „Luxor Ltd” SRL Alba Iulia, a avut un contract cu societatea „Kronospan” Sebeş. Contractul a fost valabil până în septembrie 2008 şi se referea la activităţi de întreţinere a spaţiilor verzi de pe platforma industrială Kronospan. Aceasta în condiţiile în care societatea comercială avea depuse la APM Alba documentaţii privind obţinerea unor avize de mediu.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite