ALBA Pedeapsă majorată la Curtea de Apel pentru un funcţionar de la Finanţe acuzat că a luat mită un apartament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Alba Iulia a majorat pedeapsa aplicată de intanţa de fond unui funcţionar de la Direcţia Generală de Finanţe Publice Alba judecat pentru că a luat mită un apartament. Florin Gabriel Mihăilescu a primit trei ani de înschisoare cu suspendare pe o perioadă de cinci ani.

La Tribunalul Alba, inculpatul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Sentinţa Curţii de Apel pronunţată luni, 24 septembrie, mai poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2009, inculpatul Mihăilescu Florin Gabriel, în calitatea sa de funcționar cu atribuții de control la D.G.F.P. Alba, a pretins și primit de la reprezentantul unei societăți comerciale un apartament în valoare de 20.000 euro amplasat într-un complex de locuințe construit de această firmă în municipiul Cluj Napoca.

Apartamentul a fost primit pentru ca inculpatul să aprobe raportul de inspecţie fiscală în vederea rambursării taxei pe valoarea adăugată către firma respectivă și pentru achitarea efectivă a sumei de 351.967 lei cu titlu de TVA.

Firma ce aparţine denunţătorului s-a constituit parte civilă cu suma de 84.000 lei reprezentând contravaloarea imobilului primit de către inculpatul Mihăilescu Florin Gabriel. În vederea recuperării acestei pagube, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile aparţinând acestuia. Societatea comercială este Fidati SRL Alba Iulia, aflată în procedură de faliment, şi aparţine omului de afaceri Florin Sas.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia efectuează cercetări penale față de inculpatul MIHĂILESCU FLORIN GABRIEL, inspector în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice (D.G.F.P.) Alba, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită.

Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2009, inculpatul Mihăilescu Florin Gabriel, în calitatea sa de funcționar cu atribuții de control la D.G.F.P. Alba, a pretins și primit de la reprezentantul unei societăți comerciale un apartament în valoare de 20.000 euro amplasat într-un complex de locuințe construit de această firmă în municipiul Cluj Napoca. Apartamentul a fost primit pentru ca inculpatul să faciliteze efectuarea controlului în vederea rambursării taxei pe valoarea adăugată către firma respectivă și pentru achitarea efectivă a sumei de 438.583 lei cu titlu de TVA.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite