ALBA Fetiţă de 7 ani moartă după un accident la parcul de joacă UPDATE VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fetiţa s-a ciocnit cu un alt copil pe toboganul gonflabil Foto Arhivă
Fetiţa s-a ciocnit cu un alt copil pe toboganul gonflabil Foto Arhivă

O fetiţă în vârstă de 7 ani a murit marţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba după ce în urmă cu cinci zile s-a lovit la un parc de joacă din incinta Alba Mall.

UPDATE: Conducerea Spitalului Judeţean Alba afirmă că decesul fetiţiei se datorează unei afceţiuni mai vechi, endocardită şi că accidentul de la parcul de joacă este o coincidenţă nefericită. „A suferit o pierdere de câteva secunde a cunoştinţei la parcul de joacă, dar a fost adusă la spital după 16 ore. A fost externată la cererea părinţilor, în stare bună", a spus managerul unităţii medicale Nicoleta Coşarcă. Diagnosticul de deces este embolie pulmonară.

Fata era elevă la Şcoala Mihai Eminescu din Alba Iulia. A fost externată la cererea părinţilor fără a se elibera un certificat de externare. După aproximativ 4 ore a fost adusă moartă la spital cu Ambulanţa. Managerul Spitalului a precizat că fata a mai avut un episod de pierdere a cunoştinţei în urmă cu o lună de zile, dar nu a fost dusă la medic de părinţi.

Potrivit primelor informaţii, fetiţa s-a ciocnit de un alt copil în timp ce se dădea pe un tobogan gonflabil. Părinţii au dus-o la spital vineri, iar marţi, după patru zile de la internare, a decedat.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean, Cristina Galoş, a precizat că este posibil ca fata să aibă o afecţiune a inimii despre care nu se ştia.

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite