„Banii sau viaţa”, decizie cruntă pentru bolnavii din Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că beneficiază de tratamente gratuite, pacienţii care au cancer sau diabet sunt obligaţi să îşi cheltuie ultimele economii pentru a supravieţui. Aceştia cheltuie până la 500 de lei lunar pentru a respecta regimul alimentar strict, pentru a-şi cumpăra medicamente şi pentru a ajunge la spitale.

Panseluţa Cioruţă are 46 de ani, iar în 2007 a descoperit că suferă de cancer mamar. A început tratamentul de chimioterapie, iar ulterior a suferit o operaţie de extirpare a unuia dintre sâni. „Boala era destul de avansată, dar am făcut operaţia şi am continuat cu tratament pe care îl iau şi acum. Câte două pastile pe zi“, explică albaiulianca.

Sănătatea este scumpă pentru bolnavii de cancer şi diabet

Boala nu este însă singurul obstacol pe care îl are de trecut. Cei 600 de lei, cât reprezintă pensia sa, abia îi ajung pentru a-şi acoperi toate cheltuielile necesare, care ajung la peste 400 de lei lunar. Şi asta, în ciuda faptului că beneficiază de tratament gratuit din partea statului. „Trebuie să ţin un regim cu alimente bogate în vitamine. Mănânc mult sfeclă şi morcovi, mere sau portocale. Sunt destul de scumpe pe timpul iernii. În plus, mai îmi iau o dată pe lună medicamente naturiste, care sunt şi ele foarte scumpe: două cutii de tablete mă costă 200 de lei. Îmi fac bine şi nu pot renunţa la ele“, a mai spus Panseluţa Cioruţă, a cărei „salvare” este soţul. „Am noroc cu el, că lucrează şi mă ajută cu banii”, a mai afirmat ea. 
Într-o situaţie similară sunt şi ceilalţi peste 1.000 de pacienţi suferinzi de cancer care sunt înregistraţi în judeţul Alba. Mulţi dintre ei sunt nevoiţi să cheltuie şi pentru transportul din oraşele în care locuiesc spre Alba Iulia, unde sunt trataţi. „Fac chimioterapie de trei luni. Sunt nevoită să vin şi de trei ori pe săptămână la doctor. Stau lângă Abrud, iar un drum dus-întors mă costă 20 de lei. În total, pe lună, cheltuiesc aproximativ 500 de lei pentru transport şi alte medicamente“, a spus Liliana Păiş, de 42 de ani. Nici pentru cei care suferă de diabet, situaţia nu e mai uşoară. „Am diabet tip II, adică iau numai pastile. Am şi alte afecţiuni şi din cauza asta trebuie să ţin regim. Am nevoie de carne, legume şi fructe. Abia mă descurc din pensia mea. Sănătatea e tare scumpă pentru diabetici“, a afirmat Silvia Arsu, de 64 de ani, o pensionară din Alba Iulia.

Casa de Asigurări de Sănătate a decontat sume substanţiale în 2009

Conform medicului Răzvan Curcă, şeful secţiei de Oncologie de la Spitalul Judeţean Alba, deşi tratamentul pentru pacienţii care suferă de diabet sau cancer este suportat de către stat, aceştia trebuie, în anumite cazuri, să scoată bani din propriile buzunare pentru a-l completa. „Spre exemplu, Casa de Asigurări de Sănătate asigură celor care suferă de cancer de colon doar o pungă de colostomie pe zi. Dacă au nevoie de mai multe, trebuie să le cumpere pe banii lor“, a spus medicul.

În judeţul Alba, în 2009 un număr de 1.030 de persoane s-au aflat sub tratament pentru diferite tipuri de cancer. În medie, pentru un bolnav de cancer Casa de Asigurări de Sănătate Alba a alocat anul trecut 9.131 de lei, dar în aceşti bani erau incluse doar medicamentele. În 2009 cheltuielile au crescut cu peste 29 la sută faţă de 2008 iar numărul bolnavilor a crescut cu opt la sută. Casa de Asigurări de Sănătate Alba a cheltuit pentru tratamentul cu medicamente al bolnavilor de cancer din judeţul Alba 11.286.000 de lei.
Numărul bolnavilor de diabet zaharat a crescut, de asemenea, cu 10 la sută în anul 2009. Diabetul este de asemenea o boală cronică destul de costisitoare, insulina, pastilele şi testele zilnice pentru autocontrol sunt gratuite dar  cheltuielile cu alimentaţia se suportă de pacient. Pentru tratamentul diabetului de tip I şi II s-a cheltuit suma de 7.027.000 lei.

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite