Fost preşedinte ANOFM, eliberat condiţionat din închisoare. Silviu Bian a efectuat o treime din pedeapsa de 6 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Hunedoara a decis luni, 23 octombrie, eliberarea condiţionată a fostului preşedinte al ANOFM, Silviu Bian. Decizia este definitivă, astfel încât condamnatul a părăsit în aceeaşi zi Penitenciarul Bârcea Mare, unde a fost închis în ultima perioadă.

Tribunalul Hunedoara a respins contestaţia formulată de procurorul DNA şi a hotărât că deţinutul poate fi eliberat condiţionat. Potrivit instanţei de judecată, din pedeapsa aplicată, echivalentă cu 2.192 zile, Silviu Bian a executat efectiv, până la data discutării în comisie, 1.203 de zile, iar prin adăugarea zilelor câştigate prin muncă prestată de 145 zile şi 115 zile arest preventiv el a executat două treimi din pedeapsa la care a fost condamnat.

”Susnumitul în timpul executării pedepsei a avut o comportare foarte bună, dând prin aceasta dovezi temeinice de îndreptare, instanţa, apreciază că, acesta poate să beneficieze de dispoziţiile privind liberarea condiţionată înainte de executarea integrală a pedepsei. Acesta a avut o conduită bună, nu a săvârşit abateri disciplinare pe perioada detenţiei, a fost stăruitor în muncă, a participat la multiple activităţi educaţionale şi psihologice şi nu a mai beneficiat de alte liberări condiţionate până în prezent. A beneficiat de un câştig în cuantum de 30 de zile, în ceea ce priveşte perioada considerată ca executată, ca urmare a scrierii unei lucrări, în cursul anului 2015”, se afirmă în motivarea hotărârii de la instanţa din Hunedoara. Lucrarea prezentată de Silviu Bian se numeşte ”Impactul Migraţiei asupra Pieţei Forţei de Muncă din România”.

Procurorul DNA a solicitat respingerea cererii de liberare condiţionată contestând faptul că lucrarea respectivă ar fi fost scrisă de acesta.”Respinge ca nefondată contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva sentinţei penale nr. 878/12.09.2017 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 5527/221/2017. (…) Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 23 octombrie 2017”, se afirmă în dispozitivul hotărârii de la Tribunalul Hunedoara. Silviu Bian a fost condamnat definitiv, în aprilie 2014, la 6 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în valoare de 270.000 de euro.

Citiţi şi:

Lefurile încasate de şefii-funcţionari din Sănătate, după majorările salariale, comparativ cu medicii din spitale

Condiţii de lux în viitorul arest de la IPJ Alba: cameră pentru vizite intime, aer condiţionat, club cu internet. Lucrările costă două milioane de lei

 

Cum se reglează geamurile termopan în funcţie de anotimp. Lista activităţilor de întreţinere periodică absolut necesare

Cum se realizează un site, cât costă un domeniu şi serviciul de găzduire

Cum funcţionau cele 4 case de toleranţă din Alba Iulia în urmă cu 140 de ani. Hangiu amendat pentru că a pus o prostituată să-şi amuze clienţii

Omul de afaceri care a murit în incidentul aviatic din Alba ar fi zburat ilegal cu avionul. Aeronava nu era înmatriculată

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite