Recomandările celui mai bogat om din Alba pentru tineri. Cum să se prezinte la un interviu şi de ce apreciază caracterul: „În viaţă prima dată trebuie să oferi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În rarele sale apariţii publice, Ioan Popa, proprietarul companiei Transavia SA, cel mai mare producător din România de pe piaţa cărnii de pasăre, a obişnuit cu sfaturile şi recomandările adresate, în special, tinerilor. Astfel a procedat cel mai bogat om din Alba şi în cadrul conferinţei ”Managementul Carierei”, organizată de Universitatea ”1 Decembrie 1918”.

Omul de afaceri Ioan Popa a răspuns la întrebările studenţilor, a făcut recomandări despre cum trebuie să se prezinte o perosană la un interviu penrtu a avea succes şi a prezentat avantajele pe care le oferă celor aproximativ 1.700 de angajaţi pe care îi are în cadrul companiei. 

”Când mergeţi la un angajator nu trebuie să întindeţi mâna să daţi cu el. Nu asta e regula. Regula e dacă acela are bun simţ să-ţi întindă mâna. Şi nu te aşezi, chiar dacă are vreo trei scaune, până nu ţi se zice să iei loc. Poate vrea să te vadă în picioare (…). Au fost care au venit în pantaloni scurţi şi în şlapi. Altul cu şapca în cap. Nu vă sfătuiesc să mergeţi înţepaţi, în costum, şi să nu vă comportaţi firesc, sau pe fete, cu rochie ca la maici. Cât mai normal. Nu e ok să veniţi cu fuste prea scurte. Firesc, decent, cu o rochie decentă, bărbaţii îmbrăcaţi casual”, le-a spus managerul Ioan Popa studenţilor.

Acesta a precizat că un aspirant la o slujbă trebuie să aibă o atitudine corectă şi să demonstreze că are caracter. ”E o vorbă, atitudinea contează. Dar contează în toate. Iar acest lucru ţine de caracter, de ceea ce cred eu că mulţi manageri ar trebui să uzeze. E exclus într-un interviu de câteva minute, de o jumătate de oră, să afli tot ce are un om în cap. Nu le ştim nici noi pe toate. Urmăresc caracterul. Cu acel om pot face minuni. Dacă nu le ştie, o să le înveţe (…) Mă interesează în mod deosebit caracterul omului de care îmi dau seama dacă stau de vorbă cu el 5 minute. Nu mă înşel, doar 1-2 la sută. Mă interesează foarte mult şi îmi place să spun că angajez caractere şi nu meseriaşi. Este foarte important ca un om să aibă caracter pentru că poţi cu aceşti oameni să muţi munţii din loc. Avem multe exemple de oameni foarte deştepţi, cu multă ştiinţă, care nu o ştiu folosi şi fac doar rău. Pârjolesc, nu creează nimic. Au minte şi nu caracter. Prefer unul mai puţin pregătit dar cu caracter”, a afirmat omul de afaceri. 

”În viaţă prima dată trebuie să oferi şi după aceea să primeşti”

Ioan Popa i-a îndemnat pe studenţi să aibă disponibilitatea să lucreze pentru alţii, şi să nu aspire încă de tineri la propria afacere. ”Aş vrea să aveţi disponibilitatea să lucraţi la alţii, pentru că ceea ce am realizat noi, de acum 25 de ani încoace, este exclus să mai realizaţi pentru că nu mai parcurgeţi aceleaşi etape, nu mai aveţi aceleaşi oportunităţi. Aceste lucruri se întâmplă o dată la sute de ani într-o societate. Nici eu, astăzi, cu toată experienţa pe care o am, dacă ar fi să o iau de la zero, ce am făcut acum 25 de ani nu mai pot să fac, pentru că nu mai sunt aceleaşi condiţii (…) Drumul cel mai bun, e cel mai drept, cel mai scurt şi care are mai puţine urcuşuri, coborâşuri şi sinuozităţi, astfel încât, dacă eşti determinat şi gândeşti pozitiv, ai prima şansă să reuşeşti. Dacă nu ai determinare şi nu eşti convins, vă anunţ că nu veţi reuşi. Este important să nu aveţi aşteptări foarte mari pentru că în viaţă prima dată trebuie să oferi şi după aceea să primeşti. Nimeni în lume nu îţi dă ceva dacă nu oferi sau dacă nu-i oferi garanţia că mâine îi oferi ceva. Nu cereţi înainte de a oferi şi nu mai mult decât puteţi da înapoi. Este important să faci în viaţă lucruri pentru care te-ai pregătit”, a mai spus patronul Transavia.

Ioan Popa, patronul companiei Transavia

Acesta a oferit un răspuns şi la întrebarea privind ”cheia succesului” în afaceri: ”Ca şi toate cheile, nu există una universal valabilă. Sunt chei de succes, dar fiecare domeniu, firmă, persoană, manager, trebuie să folosească cheia lui. Cheile universale nu sunt valabile şi nu sunt bune. Nu există o cheie a succesului universal valabilă pentru toată lumea. Sunt principii pe care le pot folosi mai mulţi oameni, dar un patent care poate fi folosit de toată lumea nu există”. Omul de afaceri a făcut referire şi la proprii angajaţi, despre care a spus că sunt cel mai bine plătiţi Alba. ”Le asigurăm la oameni servicii de excepţie. Îi ducem şi îi aducem la serviciu cu maşinile noastre. Le asigurăm o masă pe zi, carne, ouă şi tichete de masă. La cei vrednici le dăm şi câte o primă. La toţi le dăm prime de Paşti, 8 martie (doar la femei) şi de Crăciun. Cei merituoşi, cadrele de conducere, de regulă, mai iau încă un salariu, primă la sfârşit de an”, a completat Ioan Popa.

”Sunt un om fericit că am avut o familie care m-a înţeles”

Patronul le-a mai transmis studenţilor să nu se lase duşi de val şi să creadă că vor avea, după ce termină facultatea un şofer şi Mercedes, pentru că până acolo e drum lung, iar odată implicat în afaceri, gestionarea timpului devine o mare problemă. ”Până acum 4-5 ani, în 20 de ani, cred că am fost de 2-3 ori cu familia în concediu, că singur nu am fost. În primii 15 ani nu am avut nicio zi de concediu, după care am avut vreo săptămână pe an. De 5 ani, m-am domnit şi am mai multe concedii, nu mai lungi de o săptămână. Sunt un om fericit că am avut o familie care m-a înţeles. Dacă vreţi să vă faceţi o afacere trebuie să ştiţi că veţi avea mai puţin timp liber, mai puţin concediu, mai puţin vă veţi putea ocupa de cei apropiaţi. Puteţi avea «şansa» să vi se destrame familia dacă nu ştiţi să gestionaţi aceste lucruri. Trebuie să vă gândiţi şi la metode de compensare că nu sunteţi lângă cei apropiaţi”, a precizat managerul Transavia, citat de ziarulunirea.ro. Unele dintre principiile de bază după care şi-a ghidat afacerea au fost să nu îşi îndatoreze compania fără a ţine cont de posibilitatea de returnare a creditelor şi să îşi plătească întotdeauna oamenii la timp. Ioan Popa le-a mai recomandat studenţilor să meargă, din timpul facultăţii, în producţie, pentru a învăţa practic cum se lucrează.

image

Grupul Transavia SA este lider naţional pe segmentul cărnii de pasăre, cu o producţie de 300 de tone pe zi. Anual, aproximativ 25 de milioane de pui sunt crescuţi în cele 15 ferme situate în Alba, Braşov, Cluj, Harghita şi Sibiu. Transavia deţine două staţii de incubaţie, o fabrică de nutreţuri combinate, două abatoare dotate cu utilaje de ultimă generaţie, o fabrică nouă de procesare a cărnii, precum şi patru ferme vegetale. Cea mai mare parte a producţiei realizată de Transavia este destinată pieţei locale, doar 10-15% fiind exportată în ţări precum Marea Britanie, Franţa, Spania, Croaţia, Grecia şi Bulgaria. În 2014, grupul Transavia (Transavia SA şi Avicola Braşov) a avut o cifră de afaceri totală de aproape 140 de milioane de euro. Ioan Popa este inclus în toate topurile celor mai bogaţi oameni din România. Averea acestuia este estimată la 160 – 170 milioane de euro.

Cel mai bogat om din Alba, către studenţi: „Să nu pierdeţi vremea. Să vă gândiţi bine dacă are rost să rămâneţi la facultate“

Alba Iulia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite