Primăria Alba Iulia cheltuie aproape 100.000 de lei pentru dotarea cabinetelor stomatologice din şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci cabinete stomatologice şcolare din Alba Iulia au fost dotate recent cu aparatură medicală de top. Scaune stomatologice, compresoare, sterilizatoare sau piese de mână necesare în cabinetele dentare se regăsesc, de acum, în inventarul şcolilor din municipiu. Investiţia de aproape 100.000 de lei este finanţată de la bugetul local.

Suplimentar, s-au realizat si lucrari de refunctionalizare, prin montarea de covoare termosudabile, gresie si faianta. Investiţia, cu o valoare de 97.700 lei, este doar începutul unei campanii de actualizare a dotărilor din cabinetele şcolare, urmând, ca pe parcursul lui 2015 şi în anii următori, primăria sa aloce noi fonduri pentru a moderniza aceste unităţi. În cele mai multe dintre şcolile din Alba Iulia, cabinetele medicale, în general, şi cele stomatologice, în special, funcţionau cu aparatura cu care au fost dotate încă de la deschidere, cele mai multe din anii 70.

“Era absolut necesară o aducere în prezent a cabinetelor stomatologice şcolare din Alba Iulia, pentru că nu poţi face asistenţă medicală modernă cu aparatură de pe vremea începutului de activitate şi care, în cel mai fericit caz, ar trebui să-şi găsească locul în altă parte , nu în cabinetul medical al şcolii. Ne bucurăm că primăria a avut aceasta iniţiativă şi că a găsit şi banii necesari, pentru că oricât de bune ar fi ideile, eterna problemă a banilor le lasă, de obicei, în faza de bună intenţie”, a declarat Andrei Ciulea, medic stomatolog, Şcoala Generală “Ion Agârbiceanu”.

Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia a fost unul dintre promotorii ideii şi, în acelaşi timp, unul dintre susţinătorii aceastei acţiuni. ”Dacă noi, cei mai trecuţi, avem ( sau mai bine zis nu avem) deja formate nişte obiceiuri în sensul ăsta, cei mici n-au nicio vină. Tocmai de aceea ne-am gandit că trebuie să acţionăm acum, aici, fără amânări şi scuze, pentru ca, pe viitor, copiii noştri să nu mai facă parte din aceste statistici ruşinoase. Şi era normal să începem această acţiune chiar cu cabinetele şcolare. Am refăcut Cetatea, adica ne-am împăcat cu trecutul, gata, acum e obligatoriu să ne orientăm spre viitor. Iar viitorul sunt chiar copiii şi nepoţii noştri, ai tuturor albaiulienilor”, a afirmat primarul Mircea Hava.

image

Aproape 5.000 de copii beneficiază de control stomatologic cel puţin o dată pe an, însă tipurile de tratamente care se asigură sunt atat profilactice (detartraj, periaj profesional, fluorizări), dar şi manopere stomatologice specifice în tratamentul cariilor dentare: abcese dentare, drenaj endodontic, paradontite, extracţii etc. Pe lângă examenele de bilanţ şi intervenţii dentare, medicii stomatologi susţin cursuri de educaţie sanitară şi prevenţie (tehnica periajului etc.). Înlocuirea dotărilor din cabinetele stomatologice şcolare se înscrie într-o campanie mai amplă de susţinere a unităţilor de învăţământ locale, derulată de Primaria Alba Iulia. La începutul anului, 200.000 de lei din bugetul local au fost alocaţi pentru achiziţionarea de jucării ce ulterior au fost distribuite tuturor gradiniţelor din oraş.

Jucării de 200.000 de lei pentru 20 de grădiniţe din Alba Iulia

Municipiul Alba Iulia va avea stand de promovare la Târgul de Turism de la Viena

Impozit pe alocaţia copiilor: peste 2.000 de decizii de plată de CAS-ului pentru dobânzile bancare, suspendate în Alba

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite