Poluarea industrială scoate din nou oamenii în stradă la Sebeş şi Alba Iulia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii s-au adunat în parcul din faţa Primăriei Sebeş
Oamenii s-au adunat în parcul din faţa Primăriei Sebeş

Peste 100 de persoane din Sebeş protestează duminică 14 februarie în parcul din faţa Primăriei oraşului împotriva poluării şi a ”incompetenţei” autorităţilor care au permis de-a lungul anilor ca Sebeşul să devină unul dintre cele mai poluate din ţară. Protestul a început la ora 14.00 şi va continua la Alba Iulia.

Cu mai puţine pancarte spre deosebire de protestele trecute, participanţi de toate vârstele au ascultat demersurile activiştilor pentru protejarea mediului din Sebeş legate de poluarea din oraş.

Protestatarii vor ajunge la ora 16.00 la Alba Iulia, unde vor poposi iniţial în faţa sediului Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Alba, iar apoi vor coborâ în centrul oraşului, în faţa Prefecturii Alba. Aici vor transmite autorităţilor o petiţie semnată de sute de localnici din Sebeş cu doleanţele şi solicitările lor.

Participanţii cer demisia tuturor celor responsabili pentru lipsa măsurilor împotriva poluării din Sebeş – precum şefii APM şi Garda de Mediu, primarul oraşului.

“După aproape 10 ani de când la Sebeş oamenii simpli luptă împotriva poluării, APM si Garda de Mediu Alba nu sunt dotate nici acum cu aparatură pentru a face monitorizări independente şi transparente, sau aparatele lipsesc ori sunt duse la recalibrări. Iar Primăria, în loc să facă acel studiu amplu care să evalueze independent poluarea din toate sursele, aplică un sondaj de opinie total irelevant. Pentru toate acestea şi nu numai, cerem din nou demisia tuturor celor responsabili”, este mesajul organizatorilor.

sebes protest

Reprezentanţii Asocieţiei PrimaNatura au transmis ministrului Mediului, Cristina Palmer, o invitaţie pentru a participa la o dezbatere legată de poluarea industrială din Sebeş. Sâmbătă, 13 februarie, la Sebeş a fost organizată o întâlnire cu deputaţii de Alba şi prefectul judeţului prin care s-a încercat să se explice motivele nemulţumirilor însă nu s-a reuşit conturarea unei concluzie clare în urma discuţiilor purtate.

Pe aceeaşi temă:

Kronospan Sebeş a obţinut în justiţie mărirea producţiei de formaldehidă cu 10.000 de tone. APM Alba a emis autorizaţia de mediu

Contestaţii pentru autorizaţia integrată de mediu de la Kronospan Sebeş. Ministerul Mediului suspenda procedura

 

Kronospan cheamă la ”conciliere directă” organizatorii protestelor împotriva poluării industriale

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite