Harta obsedaţilor sexual din Alba. Unde au avut loc cele mai cutremurătoare cazuri de viol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Alba, cele mai multe cazuri de violuri şi tentative de viol au avut loc în reşedinţa judeţului, la Alba Iulia. Criteriul decisiv este numărul ridicat al populaţiei comparativ cu celelalte oraşe. Cazuri izolate de viol şi hărţuire s-au întâmplat şi în alte localităţi, însă au fost mult mai rare din punct de vedere numeric.

În ultimii 15 ani în zona municipiului Alba Iulia s-au înregistrat peste 20 de cazuri de viol şi tentativă de viol. O nouă infracţiune constată recent este cea de viol cu victime băieţi, dar şi cea de incest şi viol asupra copiilor proprii.

Răsunător a fost cazul antrenorului de la o grupă de juniori a clubului Unirea Alba Iulia, Nicolae Stelian. Bărbatul a fost condamnat la 30 de ani de închisoare după ce a abuzat de opt copii care se antrenau cu el la club. Inculpatul a şi renunţat să mai uzeze de ultima cale de atac, recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât a rămas definitivă soluţia Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în august 2011. Nicolae Stelian a mai fost condamnat să plătească daune morale de 500.000 de lei victimelor sale. Infracţiunile de viol au avut loc pe o perioadă de 1 an de zile, prin constrângere şi ameninţare. În unele cazuri, bărbatul i-a bătut pe minori pentru a accepta perversiunile sexuale. Agresorul îşi filma victimele şi păstra filmuleţele pe calculatorul personal.

Un alt caz de pedofilie, aflat în prezent în ultima fază de judecată, se referă la un bărbat din Alba Iulia care

George Mircea Morgoci, la momentul reţinerii de procurorii DIICOT

 întreţinea relaţii sexuale cu minori de la o casă de copii. George Mircea Morgoci este acuzat că în perioada 2009 – 2010, a întreţinut raporturi sexuale, cu minori, având vârste între 13 şi 16 ani, pe care i-a recrutat din rândul persoanelor fără adăpost  ori de la centre plasament, oferindu-le drept recompensă sume de bani, cazare şi alte foloase materiale. Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului, au fost găsite, pe calculator, laptop şi alţi suporţi magnetici, poze şi filmări cu minori, de sex masculin, dezbrăcaţi sau întreţinând raporturi sexuale. Bărbatul a primit, la instanţa de fond, trei ani de închisoare cu suspendare pentru act sexual cu un minor şi trei ani cu executare pentru viol. La Curtea de Apel cele două dosare au fost conexate, iar o sentinţă definitive se aşteaptă în perioada următoare.

Condamnaţi pentru viol asupra propriilor copii

Un bărbat şi o femeie din Blaj, soţ şi soţie, judecaţi pentru infracţiuni similare au fost condamnaţi definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un total de 19 ani de închisoare. Gheorghe Voina (47 ani) şi Maria Voina (49 ani), au primit 10 ani, respectiv 9 ani de închisoare. Cei doi îşi obligau copiii să cerşească, iar două fiice erau violate de către tatăl lor. Sentinţa definitivă a fost pronunţată miercuri, 6 martie 2013. Victimele celor doi soţi sunt patru copii ai familiei, doi băieţi şi două fete, dintre care trei minori. Acuzaţiile pentru care au fost trimişi în judecată sunt trafic de minori, rele tratamente aplicate minorului, viol, incest, trafic de persoane şi cerşetorie. Situaţia şocantă din familia Voina a fost aflată în momentul în care una dintre fiicele acestora, în vârstă de 13 ani, a fost găsită de poliţiştii de la serviciul de Transporturi Feroviare în Gara din Teiuş. Întrebată ce caută acolo, minora a povestit că a fost bătută de părinţi, violată de tatăl ei şi trimisă la cerşit. 

Un bărbat din comuna Gârbova a fost condamnat, recent, la 10 ani de închisoare, tot pentru viol asupra unei

violator furdui

fiice. Florentin Furdui a fost arestat preventiv în luna februarie 2013 şi a fost trimis în judecată în aprilie. În 27 mai 2013, Tribunalul Alba l-a condamnat la pedeapsa finală de 10 ani de închisoare. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia. Infracţiunile pentru care este judecat bărbatul din comuna Gârbova au avut loc timp de cinci ani. În timp ce soţia sa era plecată la muncă în străinătate, bărbatul a abuzat-o sexual pe fiica lor în vârstă de 7 ani. A obligat-o să întreţină raporturi sexuale orale, în prezenţa celorlalţi doi copii ai bărbatului, o fetiţă şi un băiat gemeni, în vârstă de 5 ani. Sentinţa poate fi contestată cu recurs.

Cel mai recent caz de viol, soldat cu moartea victimei, a avut loc în noaptea de 1/2 iunie 2013 în oraşul Zlatna.

image

Doi barbaţi au violat o bătrână de 80 de ani, pe care ulterior au lovit-o până a decedat. Mierea Raul Grigore şi Stoica Sorin Ioan, ambii cu antecedente penale, au fost arestaţi preventiv şi riscă până la 25 de ani de închisoare.

Cu ocazia efectuării necropsiei cadavrului s-a stabilit faptul că moartea victimei de 80 de ani din Zlatna, a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne, consecinţa unui traumatism toracic cu multiple fracturi costale şi leziuni în zona vulvo-rectală produse în urma unor raporturi sexuale vaginale şi anale.

Citiţi şi:

Bărbatul din Alba care şi-a violat fiica şi sora cu retard mintal condamnat la 10 ani de închisoare

Condamnare definitivă pentru doi inculpaţi din Blaj, soţ şi soţie, acuzaţi de trafic de minori, viol şi incest: 19 ani de închisoare

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite